Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O poziţie călduţă pentru Crin Antonescu

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 15 septembrie 2013 ·

Crin Antonescu a început campania electorală pe spatele PSD, deși se află în alianță cu acest partid. Mai în glumă, mai în serios, liderul liberal și-a anunțat, printre cuvinte, strategia sa politică pentru candidatura la prezidențiale: menținerea la putere, dar și o ușă deschisă spre opoziție. Cu alte cuvinte, Crin va profita la maximum de fructul dulce al guvernării și al susținerii venite din partea PSD, dar nu-și va asuma răspunderea pentru deciziile grele pe care trebuie să le ia Guvernul în conducerea țării. O situație extrem de confortabilă pentru Antonescu, sub umbra promisiunilor și garanțiilor primite de la premierul Victor Ponta că-l va susține să candideze la Cotroceni sub sigla USL. Cam așa se explică jocul făcut de Antonescu, cel care de câteva zile, profitând de scandalul Roşia Montană, a lovit din toate direcțiile în Ponta și PSD, pentru ca apoi să spună cu mare seninătate că PNL nu se retrage de la guvernare. Aici nu putem vorbi despre un “parșivel”, ci de o politică perfidă, având doar un scop electoral. Consultanții politici ai lui Crin Antonescu l-au sfătuit ca el, personal, să se distanțeze de subiectele fierbinți din jurul Guvernului, să lase pe mâna miniștrilor liberali imaginea de oameni ai Guvernului Ponta și să se agațe doar de subiectele plăcute electoratului. Acest lucru, dacă vrea să aibă șanse să câștige alegerile prezidențiale, în condițiile în care imaginea lui Antonescu este serios avariată, fapt reliefat în sondajele de opinie. De aceea, se poate observa cu ochiul liber un dezinteres total al lui Antonescu față de agenda guvernamentală, o totală detașare față de politica economică a țării. Acesta este motivul pentru care PNL este total lipsit de ghidaj în Cabinetul Ponta, fiecare ministru reacționând haotic, de multe ori blocând funcționarea normală a autorităților statului. De aceea, ministrul Finanțelor, Daniel Chi

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 30 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 44 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 48 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 16 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°