Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii, la un pas de proteste

Publicat in Impact in Gorj, luni 16 septembrie 2013 ·

Tensiuni în rândul salariaților de la Cariera Jilţ Nord, vestea că vor intra în şomaj tehnic începând cu următoarea perioadă a încins spiritele, minerii ieşind în curtea unităţii vineri dimineaţa. Președintele Sindicatului Mine Energie Jilţ Turceni Adrian Marciuc a declarat că a purtat discuții cu minerii pentru a detensiona situaţia, acesta urmând să se întâlnească cu reprezentanții CE Oltenia pentru ca în urma unei analize a situației să se evite intrarea în șomaj tehnic a celor aproximativ 1.000 de mineri.

Situaţie mai mult decât complicată pentru salariaţii de la Cariera Jilţ Nord, dar şi pentru conducerea Diviziei Miniere care se află într-un moment critic. Cererile de-a dreptul ireale, impuse de un cetăţean ce deţine teren în perimetrul fronturilor de lucru, au dus la blocarea activităţii a trei excavatoare de la Jilţ Nord. Conducerea Diviziei Miniere a declarat că pentru cei 1.500 metri pătraţi de teren silvic şi agricol, cetăţeanul solicită suma de 10 miliarde lei vechi, dar şi angajarea a zece persoane. Într-o atare situaţie, cu fronturile de lucru blocate şi activitatea de exploatare redusă la jumătate,conducerea CE Oltenia analizează la rece situaţia. În prezent, la nivelul Diviziei Miniere se fac analize cu privire la oportunitatea luării deciziei de intrare în şomaj tehnic. Situaţia nu ar fi existat dacă Legea Exproprierilor pentru Cauză de Utilitate Publică ar fi devenit aplicabilă. În cadrul declaraţiilor făcute joi la Târgu-Jiu, ministrul Energiei, Constantin Niţă a declarat că se vor purta discuţii la nivelul ministerelor pentru a se debloca situaţia. Nu trebuie omis faptul că fronturi de lucru blocate nu există doar la Jilţ Nord, ci în majoritatea carierelor ce aparţin de Divizia Minieră.

Marciuc, la discuţii cu administraţia

La nivelul carierei Jilţ Nord, situaţia este îngrijorătoare, atât în rândul celor aproximativ 1.000 de sa

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 40 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 42 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 50 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 17 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 46 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 17 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°