Protestatarii care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au ocupat Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti şi sâmbătă noapte, în a paisprezecea zi a protestului, au fluturat steaguri tricolore, au cântat şi au scandat "Fără violenţă".
A paisprezecea zi a protestului a început, ca şi zilele trecute, în zona fântânii de la Universitate, unde s-au adunat aproximativ o sută de persoane, cu steaguri şi peturi umplute cu pietricele, au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montană!" şi au afişat pancarte cu mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist.
Ulterior, manifestanţii au plecat spre Bulevardul Regina Elisabeta, la fel cum au făcut şi în serile trecute, s-au aşezat pe drum şi au continuat protestul, scandând "Fără violenţă".
Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat pe bulevardul ocupat de protestatari, între rondul de la Universitate şi intersecţia cu strada Academiei.
Manifestanţii de la Universitate cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.
Câteva zeci de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au participat, sâmbătă după-amiază, la un protest inedit. Acestea s-au urcat într-un tramvai al liniei 21, la capătul de la Piaţa Sfântul Gheorghe, cu bannere pe care au avut mesaje de respingere a proiectului privind exploatarea mineră de la Roşia Montană şi cu pliante pentru călători, pe care au scris efectele exploatării cu cianuri şi motivele protestelor organizate în ultimele două săptămâni în Piaţa Universităţii. În