Confruntate cu ultimele evenimente, dezbaterile publice se dedau unei adevărate orgii a prostiei. Peste un adânc ocean al ignoranţei generale plutesc ceţurile groase ale confuziei, dintre care apar greoaie corăbiile fantomă încărcate cu dileme fără noimă, emoţii ieftine, răspunsuri neghioabe, probleme false şi soluţii ce nu rezolvă nimic.

Insulă de stagnare într-un torent de schimbare, România cea slabă şi săracă este nedorită pe afară şi ameţită pe dinăuntru. Cauzele sunt atât de cunoscute, încât par o litanie ştiută pe de rost poate până şi de tinerii de azi, dacă i-ar mai interesa: capturarea ţării de către vechile structuri de partid şi de stat, sub conducerea securiştilor, spre perpetuă jefuire.

Între timp, saţiul oboselii şi lehamitei a crescut peste acest adevăr care, prin simplă repetare, nu ne ajută să ieşim din bulboana istorică în care stăm afundaţi de, în curând, un sfert de secol. Stagnarea şi apăsătoarea prezenţă a trecutului nu sunt însă doar rezultatul ferocităţii cu care clica predatoare se agaţă de putere, ci şi rezultanta unor vectori sistemici, construiţi în ultimele două decenii.

Este în primul rând economia. O economie slabă, şubredă şi dezechilibrată, cu trei componente principale. În primul rând economia clientelară, dependentă de bugetul de stat, pe seama căruia există. Ea trăieşte din împletirea a două modalităţi de drenare a banilor şi resurselor publice. Prima constă din atribuirea de contracte dăunătoare statului unor firme complice, de către decidenţi publici, activitate prin care statul plăteşte acelor firme preţuri uriaşe pentru prestaţii mizerabile, câştigul rezultat fiind apoi împărţit între părtaşi. A doua modalitate de drenare a resurselor publice constă din crearea de rente, venituri salariale exorbitante pentru membrii clicilor politico-economice angajaţi ai statului. Desigur, pierderile băneşti masive sun