Producătorii de ţiglă metalică au ca vârf de sezon perioada august-septembrie, astfel că în aceste luni fabricile lor ar trebui să tureze motoarele la maxim pentru a acoperi cererea din piaţă. Cu toate acestea, liniile de producţie lucrează momentan doar la „capacitate medie“. Chiar dacă românii construiesc mai puţine locuinţe şi preferă să-şi renoveze acoperişurile caselor vechi, jucătorii din piaţa de profil speră ca după un prim semestru slab a doua jumătate a anului să aducă schimbări pozitive.
Producătorii de învelitori metalice, care se bat într-o piaţă de circa 70 de milioane de euro, spun la unison că primul semestru al acestui an a fost unul dificil pentru sectorul de profil, în condiţiile în care avansul din primul trimestru a fost anulat de rulajele în scădere din următoarele şase luni.
Cu privire la modul în care sectorul va evolua în a doua jumătate a anului, părerile sunt împărţite, dar majoritatea jucătorilor păstrează un ton optimist.
„Piaţa locală de învelitori a înregistrat creşteri importante în primul trimestru al anului faţă de primul trimestru al anului 2012, explicaţia fiind iarna grea din 2012 care a blocat piaţa în primele trei luni. Trimestrul al doilea din 2013 în schimb a fost mai slab, anulând creşterile din primele luni. Practic, la nivel de semestru, piaţa locală a stagnat faţă de anul trecut“, spune Dan Mircescu, director general şi proprietar al producătorului şi importatorului de sisteme pentru acoperiş Final Distribution.
Pe de altă parte, reprezentanţii producătorului de sisteme metalice şi de ventilaţie Lindab România, subsidiara locală a grupului suedez cu acelaşi nume, apreciază că în primele şase luni ale anului piaţa de învelitori metalice a consemnat un minus faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Speranţa, la fondurile UE
„Motivaţia ar putea fi dată de reticenţa