Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sobolewski: BVB e ca o fortăreaţă foarte bine apărată, dar pe care nimeni nu vrea s-o viziteze

Publicat in Ziarul Financiar, luni 16 septembrie 2013 · ·

Lipsa unor companii lichide, dar şi numeroasele reglementări care îngreunează accesul la piaţă fac ca investitorii străini să nu fie interesaţi în prezent de bursa de la Bucureşti, deşi România are potenţialul ca în următorii ani să devină o poveste de succes în Europa, a spus Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, prezent la emisiunea de business ZF Live de vineri 13 septembrie, transmisă de luni până vineri de la ora 12:00 pe live.zf.ro.

Polonezul Ludwik Sobole­wski, care a preluat de câteva săptămâni funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), crede că piaţa de capital din România poate deveni în următorii ani una dintre cele mai importante din regiune şi că acesta este unul dintre motivele care l-au determinat să accepte propunerea consiliului de administraţie al BVB.

„Cea mai importantă realizare ar fi ca bursa să devină una dintre destinaţiile preferate pentru investitori de top la nivel global. Dacă unii dintre aceşti investitori de primă mână ar recunoaşte România ca un loc în care este necesar să fie prezenţi şi dacă s-ar gândi la piaţa de capital din România ca la ceva atractiv, atunci acest lucru ar schimba în mod radical opinia comunităţii financiare despre economie şi acest lucru ar aduce avantaje Ro­mâniei“, a spus Sobolewski la ZF Live. Continuarea pe ZFCorporate

Lipsa unor companii lichide, dar şi numeroasele reglementări care îngreunează accesul la piaţă fac ca investitorii străini să nu fie interesaţi în prezent de bursa de la Bucureşti, deşi România are potenţialul ca în următorii ani să devină o poveste de succes în Europa, a spus Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, prezent la emisiunea de business ZF Live de vineri 13 septembrie, transmisă de luni până vineri de la ora 12:00 pe live.zf.ro.

Polonezul Ludwik Sobole­wski, care a pr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Premierul ungar Viktor Orban va ține un discurs săptămâna aceasta la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad

HotNews acum o ora
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe săptămâna aceasta la cea de-a 34-a ediție a Universității de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină tradiționalul discurs în cursul zilei de sâmbăt

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Video Un avion militar s-a prăbușit în campusul unei școli. Cel puțin o persoană a murit

Adevarul acum 3 ore
Un avion militar de antrenament s-a prăbușit în incinta unei școli din Dhaka, Bangladesh, provocând mai multe victime.

Peste 400.000 de pagini din patrimoniul documentar al Bibliotecii Județene Timiş, digitizate

Timpolis acum 25 minute
Sursă foto: BCUT Consiliul Județean Timiș anunță finalizarea procesului de digitizare a peste 400.000 de pagini din colecțiile Secției Documentar – Periodice a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”. Demersul, cu o valoare estimată de aproximativ

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°