Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta doreşte să vorbească cu reprezentanţii protestatarilor de la Universitate

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a afirmat duminică, la Antena 3, că îşi doreşte să dialogheze şi cu reprezentanţii celor care se opun proiectului Roşia Montană, după ce a discutat cu minerii în favoarea acestuia, subliniind că „locul ideal într-o democraţie nu e nici închis în mină, nici pe stradă“ , ci în Parlament.

Întrebat dacă intenţionează să meargă să discute sau să „creeze posibilitatea unui dialog şi cu protestatarii din Piaţa Universităţii„, care sunt împotriva proiectului, Ponta a răspus afirmativ. „Categoric, da şi cred că asta e soluţia. Nu ştiu exact, pentru că nu s-au manifestat nişte lideri care să-i reprezinte pe cei din Piaţa Universităţii. Însă eu am vorbit de multe ori şi am participat la dezbateri legate de Roşia Montană. Da, cred că trebuie ascultaţi. Cred că locul ideal într-o democraţie nu e nici în mină închis, nici pe stradă, ci este într-un for de dezbateri. Şi Parlamentul României, aşa cum îl ceartă toată lumea, e cel care reprezintă până la urmă toate opţiunile politice„ , a declarat Victor Ponta.

El a spus că îi va contacta pe deputatul Remus Cernea şi pe preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, Nicuşor Dan, ca aceştia să-şi argumenteze punctul de vedere împotriva proiectului.

„Vreau să vorbesc cu ei, vreau să discutăm despre ce altă variantă ar exista, ce facem cu oamenii de acolo. Da, îmi doresc foarte mult (dialog cu reprezentanţii celor care se opun proiectului - n.r.) şi nu cred că există o soluţie în care îi exclud pe unii sau pe alţii„ , a punctat premierul.

Ponta a mers duminică la Roşia Montană pentru a discuta cu cei 33 de mineri care se blocaseră de miercuri în subteran. Aceştia au ieşit la suprafaţă după ce au vorbit cu premierul, care le-a promis că membrii comisiei speciale care va fi constituită în Parlament vor veni şi ei la faţa locului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 10 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 33 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 59 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 37 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°