Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul şcolar 2013-2014: controale la elevi şi profesori, admitere diferită la liceu şi evaluări naţionale

Publicat in Puterea, duminică 15 septembrie 2013 ·

Aproximativ 3,2 milioane de elevi din toată ţara încep astăzi cursurile, anul şcolar 2013-2014 urmând a avea 36 de săptămâni împărţite în două semestre. De la cel mai mic până la cel mai mare, şcolarii vor avea parte şi în acest an de numeroase schimbări. Elevii vor trece prin mai multe etape de evaluare, modul de calcul al mediei de admitere la liceu va fi modificat, iar cei care dau bacalaureatul vor fi supravegheaţi şi audio, nu numai video. Toate aceste modificări au fost motivate de ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, prin necesitatea unor măsuri adecvate care să arate nivelul exact de cunoştinţe al elevilor şi lipsurile ce trebuie remediate.

Elevii din clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a vor trebui să susţină evaluări naţionale în acest an şcolar, principalul argument adus de autorităţi fiind acela că elevii nu au nici o verificare temeinică a cunoştinţelor până în clasa a VIII-a. „Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută dintre copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a", a declarat ministrul Educaţiei. Pricopie a mai menţionat că, în urma acestor evaluări, se poate urmări mai bine cum evoluează fiecare elev, dacă şi unde sunt probleme la nivel de şcoală, clasă sau elev. Elevii nu sunt singurii care vor fi monitorizaţi mai atent. Ministrul Pricopie a mai cerut inspectoratelor şcolare să pună un accent mai mare pe inspecţiile la clasă şi pe verificarea profesorilor în procesul de predare-învăţare.

Media de admitere în învăţământul liceal

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca, din anul şcolar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învăţământul liceal, proporţia mediei celor patru ani de gimnaziu să fie de doar

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°