Ecoul hingherizării maidanezilor se stinge încet, încet. Locul l-a luat, în spaţiul public, controversatul proiect „Roşia Montană”- oglindă a iresponsabilităţii statului şi a nevolniciei guvernelor care au administrat România în ultimii 16 ani. Apogeul l-au atins cele cinci sau şase guverne Boc, cuplate cu lobby-ul insistent pentru Gold Corporation, practicat cu totul „dezinteresat” de locatarul vremelnic din dealul Cotrocenilor. Se întâmplă că scoaterea aurului prin folosirea cianurii a devenit un cartof prea fierbinte ca să se mai joace cu el dregătorul nostru numărul unu. Mai acum o săptămână a bălmăjit ceva, cum că nu s-ar mai implica şi că ar dori, dacă se poate, să fie doar mediator între părţi. Părţile n-au zis nimic, drept urmare, preşedintele a ales să tacă chitic. Nu mai umple televiziunile şi tabloidele centrale cu mesajele şi indicaţiile sale preţioase. Rolul agitatoric (ca să zic aşa) şi l-a asumat prezidenţiabilul Crin Antonescu. Nu greşesc cei care spun că, după lunga vacanţă parlamentară, dl Crin a intrat cu avânt, cu ardoare oratorică în campania electorală. Roşia Montană i-a picat la ţanc, ca o mănuşă de box politic şi guralivul lider al liberalismului autohton întoarce, nene, prea frumos, în ultimele zile, frazele, retorismele, sentinţele, acuzaţiile din vârful limbii sale ascuţite. Nu ştiu de ce îmi pare că în delicata chestiune a scoaterii aurului din Roşia Montană, verbiajul dlui Antonescu ia accente demagogice; va fi învăţat fostul dascăl de istorie, cum ar fi zis Sadoveanu despre unul dintre personajele sale „la Bizanţ toată înţelepciunea mincinoasă a retorilor?”.

În USL, fricţiunile, disputele se tot înteţesc. Presa cotrocenistă şi opoziţia speculează orice şi tot anunţă, uite-acuş, acuş, se rupe Uniunea. Probabil că întocmirea social-liberală nu se va detrăma în acest an, dar după europarlamentarele din 2014, divorţul va dev