Atacantul german al formaţiei Fiorentina, Mario Gomez, a suferit o leziune ligamentară la genunchi, a anunţat gruparea italiană, duminică, jucătorul urmând să absenteze mai multe săptămâni, informează AFP.
"Supermario" s-a accidentat la genunchiul drept în minutul 49 al meciului cu echipa Cagliari, scor 1-1, din etapa a treia a campionatului Italiei, fiind scos de pe teren pe targă.
Gomez are "o entorsă la genunchi cu leziune parţială a unui ligament", scrie site-ul oficial, iar conform agenţiei Ansa această accidentare ar putea duce la o absenţă de două-trei luni.
Fiorentina nu a anunţat perioada de indisponibilitate, precizând că noi teste vor fi făcute luni.
Înainte de accidentarea lui Gomez, Fiorentina l-a pierdut în prima repriză pe columbianul Juan Cuadrado, care şi-a luxat umărul stâng la un duel cu Radja Nainggolan.
Formaţia Fiorentina este adversara echipei Pandurii Târgu Jiu în grupa E a Ligii Europa. Pandurii Târgu Jiu va întâlni formaţia Fiorentina la 24 octombrie, în deplasare, şi la 7 noiembrie, pe teren propriu.
Mediafax
Atacantul german al formaţiei Fiorentina, Mario Gomez, a suferit o leziune ligamentară la genunchi, a anunţat gruparea italiană, duminică, jucătorul urmând să absenteze mai multe săptămâni, informează AFP.
"Supermario" s-a accidentat la genunchiul drept în minutul 49 al meciului cu echipa Cagliari, scor 1-1, din etapa a treia a campionatului Italiei, fiind scos de pe teren pe targă.
Gomez are "o entorsă la genunchi cu leziune parţială a unui ligament", scrie site-ul oficial, iar conform agenţiei Ansa această accidentare ar putea duce la o absenţă de două-trei luni.
Fiorentina nu a anunţat perioada de indisponibilitate, precizând că noi teste vor fi făcute luni.
Înainte de accidentarea lui Gomez, Fiorentina l-a pierdut în prima repriză pe columbianul Juan Cuadrado,