Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedelistul Marcel Hoară, audiat în dosarul UM Sadu

Publicat in Gorj Domino, luni 16 septembrie 2013 ·

Fostul administrator special al Uzinei Mecanice Sadu, Marcel Hoară, a fost audiat vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ca martor în dosarul privind utilizarea ilegală a rezervei de mobilizare a unităţii.

Pedelistul Marcel Hoară, fost administrator special al Uzinei Mecanice Sadu, a fost audiat de procurorii Parchetului Gorj la sfârșitul săptămânii trecute. Hoară a fost audiat în dosarul în care Emil Moța, procuror al parchetului Gorj, face verificări privind dispariția rezervei de mobilizare a UM Sadu. La ieșirea de la audieri, Marcel Hoară a declarat că își dorește ca anchetatorii să facă lumină în acest caz. „Habar nu am ce s-a întâmplat cu aceea rezervă, dar trebuie aflat. Pe vremea mea nu avea cum să fie folosite acele materiale, trebuia să se vadă în acte și nu sunt. Nu m-am lămurit, ca să fiu cinstit, dar asta încearcă să facă procuroii. Pentru mine este ilogic, din punct de vedere economic și procedural; ei trebuia să vorbească la minister și să li se elibereze actele necsare. Cred că este vorba despre neglijență aici. Așa cred eu. Aceea uzină trebuie să fie în regulă, sunt o mie de oameni care trăiesc de pe urma uzinei, care muncesc acolo. Să nu vină careva să spună că nu e așa, uzina trebuie să funcționeze”, a spus Marcel Hoară.

Săptămâna trecută a mai fost audiat și Vasile Constantin, actualul director general al uzinei de la Sadu. Vă reamintim că în acest dosar au fost reținuți mai mulți foști șefi ai UM Sadu; iar Lori Boian și Nicolae Dijmărescu sunt acuzați de spălare de bani, instigare la delapidare și evaziune fiscală. Cercetările în acest dosar sunt în curs, zvonindu-se că vor fi chemați la audieri foarte mulți angajați ai UM Sadu.

Fostul administrator special al Uzinei Mecanice Sadu, Marcel Hoară, a fost audiat vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ca martor în dosarul privind utilizarea i

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 39 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°