Fermierii care au în implementare un proiect în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) sau au în intenţie să profite în viitor de oportunitate vor putea pune întrebări consilierilor, care ajung acum, din nou, în sat.
Caravana „PNDR vine în satul tău” se va afla până în noiembrie din nou în judeţul Olt (a mai fost în primăvară), localităţile vizate fiind: Rotunda, Vădăstriţa, Grădinari, Cârlogani, Şopârliţa, Pârşcoveni, Perieţi, Baldovineşti, Coloneşti, Rusăneşti, Movileni, Mihăeşti, Seaca, Vlădila, Grădinile, Crâmpoia, Stoicăneşti, Deveselu, Traian, Pleşoiu, Făgeţelu, Tufeni, Vâlcele, Izbiceni, Brastavăţu, Vitomireşti, Sâmbureşti.
Deşi momentul ales nu este propice lămuririi tuturor necunoscutelor legate de viitorul exerciţiu financiar 2014 - 2020, pentru că măsurile şi procedurile sunt încă în faţa de elaborare, consilierii le vor putea vorbi fermierilor despre liniile generale ale viitoarelor măsuri, le pot preciza ce măsuri este clar că nu se vor mai regăsi în viitorul program, dar mai ales, se spune în comunicatul PNDR, le vor putea dezvolta spriritul antreprenorial.