Minerii de la Roşia Montană, care s-au blocat în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieşit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât la ei, primul-ministru spunându-le acestora că le va aduce Comisia parlamentară.
Premierul a ieşit din subteran alături de minerii care protestau acolo de miercuri, respectiv de vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici", a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.
Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că "nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia".
Premierul i-a trimis pe mineri acasă, "la neveste şi copii", deoarece luni începe şcoala, iar micuţii "trebuie să meargă cu taţii lor la şcoală".
"Eu le-am promis că o să facem comisia şi o să-i aducem pe toţi din comisie aici să vorbească cu ei. Şi să vadă aici, să se decidă dacă susţin sau nu proiectul, dar nimeni nu are voie, când nu ştie ce viaţă au oamenii ăştia, să zică "Nu". Trebuie să-i aducem aici, le-am promis şi o să mă ţin de cuvânt (...) Le-am promis că ne întoarcem aici cu comisia specială şi că fiecare parlamentar îi va asculta şi pe ei. Să ne gândim că oamenii ăştia au dreptul la viaţă", a afirmat Victor Ponta la ieşirea din mina de la Roşia Montană.
"Mâine începe şcoala şi copiii lor trebuie să meargă cu taţii la şcoală", a mai susţinut premierul, explicând de ce a venit, duminică, la Roşia Montană pentru a discuta cu minerii.
Primul-ministru a adăugat că a vrut să îi informeze pe mineri că "şi vocile lor se aud" şi că "au dreptul la un viitor", motiv pentru care le-a promis prezenţa comisiei speciale la Roşia Montană, în aşa fel încât fiecare membru al acesteia să vadă personal situaţia,