La aproape un an de când Edi Stancu i-a luat locul la emisiunea “Dansez pentru tine”, maestrul Cornel Patrichi revine pe micile ecrane în calitate de jurat. Coregraful va juriza o emisiune-concurs la TVR 2. Patrichi spune că a acceptat cu plăcere propunerea, cu atât mult cu cât nu trebuie să le dea concurenţilor note dictate prin cască, cum făcea la „Dansez pentru tine”.
În octombrie, anul trecut, a părăsit cu un gust amar emisiunea „Dansez pentru tine", unde a fost jurat timp de şase ani şi jumătate, dar acum a acceptat o nouă provocare.
Cornel Patrichi a fost ofertat să facă parte din echipa de juraţi a unei noi emisiuni care se va difuza la TVR 2 şi care se numeşte "8 într-o barcă". Filmările au început deja, iar prima ediţie se va difuza la sfârşitul acestei luni. Alături de Cornel Patrichi vor mai fi doi juraţi, care vor nota prestaţia concurenţilor, artişti anonimi în căutarea celebrităţii.
„Concurenţii vor dansa, vor cânta şi vor recita, cu alte cuvinte, este o emisiune de musical, care mie îmi este foarte drag. La fiecare ediţie, vor fi opt concurenţi principali, plus două rezerve, deci în total zece", ne-a spus Cornel Patrichi, care este foarte încântat că va avea din nou rolul de jurat.
El ne-a mărturisit că atunci când Titus Munteanu i-a propus să facă parte din echipa de juraţi a noii emisiuni, a acceptat cu plăcere, cu atât mai mult cu cât de data asta nimeni nu îi va impune ce note să le acorde concurenţilor, făcând aluzie la emisiunea „Dansez pentru tine".
„M-am dus încântat la emisiune şi cu inima deschisă pentru că sunt convins că nu o să-mi dicteze nimeni în cască notele pe care trebuie să le dau şi nici nu o să mi se spună să urc pe masă", ne-a mai spus maestrul Patrichi.
A fost jurat la «Dansez pentru tine» şase ani şi jumătate
Cornel Patrichi, alături de fosta lui colegă de la “Dansez pentru tine