Una dintre nebuloasele legate de moştenirea rămasă după Revoluţie implică şi patrimoniul multor sindicate antedecembriste. Şi aceasta pentru că, după 1990, s-a constatat că, în destul de multe cazuri fostele sindicate, dintre care multe s-au desfiinţat, construiseră imobile sau baze de odihnă şi tratament prin muncă patriotică. Aceste proprietăţi imobiliare, cu o valoare foarte mare, nefiind intabulate, au fost considerate până în 1989 ca aparţinând poporului muncitoresc. Controversele legate de acest patrimoniu continuă, deşi a trecut aproape un sfert de secol de la Revoluţie.

Un patrimoniu impresionant

Înainte de 1989 sindicatele erau structuri puternice şi aveau şi un pa­tri­moniu pe măsură. Uniunea Genera­lă a Sindicatelor din România adminis­tra 51 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi trata­ment, 34 de sedii, 291 de apartamente şi 19 garsoniere, 37 de garaje cu 89 de boxe, 344 de baze sportive şi opt uni­tăţi anexe. Acestora li se adăuga şi pa­trimoniul imobiliar construit indivi­dual de mai multe sindicate de la între­prinderile comuniste şi care, teoretic, aparţinea şi era administrat tot de mişcarea sindicală.

După 23 de ani de la Revoluţie, lucrurile au luat o întorsătură imprevi­zibilă, după ce noua U.G.S.R. a primit„decizia de acordare a personalităţii juridice U.G.S.R.” şi, în baza acestei decizii, s-a dispus înregistrarea U.G.­S.R. în Registrul Special al Tribunalului Bucureşti, la data de 12 aprilie 2010, prin hotărârea Curţii de Apel Bucu­reşti. Noua structură a început să re­vendice patrimoniul antedecembrist al Uniunii, lucru care, după cum era de aşteptat, a creat disensiuni în rândul marilor confederaţii sindicale cunos­cute: Cartel Alfa, C.N.S.L.R. Frăţia, Blocul Naţional Sindical.

În această luptă, U.G.S.R. a solici­tat ca, în instanţă, să se constate că o parte din confederaţiile sin