Ne-a fost livrată o nouă mostră în meciul cu Dinamo. Eric are probabil cel mai şiret şut de la distanţă din prima noastră ligă. Nu contează cum, la semiînălţime, pe sus, la firul ierbii precum în duelul cu Bălgrădean, ştii doar când zboară mingea din gheată, habar n-ai încotro ţâşneşte. Săgeata înfiptă vineri lângă stâlpul porţii dinamoviste mi-a reamintit de încercările stângace, la figurat, de la distanţă ale lui Pintilii, Hoban ori Raţ din partida cu Turcia. Îşi mai aduce oare cineva aminte de când n-a mai îmbrăcat tricoul naţionalei un stângaci rasat? Lato nu se pune. E fundaş. Specialiştii n-au nicio ezitare atunci când intră în discuţie utilitatea într-o echipă a unui jucător de picior stâng de bază.

Poate încă unul dintre argumentele pentru care Eric trebuia cu adevărat băgat în seamă încă din vară, cam de când n-a ratat nicio ocazie să se tot autopropună selecţionerului Piţurcă. Toţi ne-am amuzat de glumiţele de vestiar dâmboviţean ale lui Eric, de rapiditatea cu care a furat în limbaj pitorescul oltenesc de Gorj, de ţopăielile lui de şef de trib din Amazon pe ritm de manele. Ne-am amuzat şi-atât. N-am auzit până acum vreun federal care să-l ia în serios pe Eric. Concret, să-l ia la întrebări, cum mai stă cu actele pentru obţinerea cetăţeniei dacă tot spune pe de rost ca un elev silitor din clasa a 5-a poezioara cu "Deşteaptă-te, române" la fiecare poză de grup cu Pandurii. Piţurcă are o adevărată armată de aghiotanţi. Ar fi trâmbiţat vreunul dacă l-ar fi întrebat de sănătate pe Eric. N-a fost cazul. După cum n-a fost cazul, vă reamintesc, nici pe vremea când era la modă naturalizarea lui Culio de după momentul Olimpico, tot într-un mandat al lui Piţurcă. Şi-atunci, şi-acum orice încercare de a sparge tiparele e sugrumată de găunosul patriotism local când chiar nu-şi are rostul. Da', ce, d