Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, duminică, la Galaţi după ce a participat la şedinţa Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, că în acest moment prioritatea în localităţile afectate de viitură trebuie să fie asigurarea modulelor de locuit pentru persoanele sinistrate.
"Priorităţi sunt foarte multe. Cea mai complicată este cea a cazării populaţiei afectate, dar acest lucru se va realiza provizoriu prin aceste case modulare şi ulterior, după ce comisiile din plan local vor face acele evaluări, vom vedea ce măsuri vom lua pentru a sprijini populaţia să-şi refacă construcţiile acolo unde se pot reface, iar acolo unde ele au dispărut complet să vedem cum vom rezolva problema cazării. Vom face toate eforturile pentru ca într-un termen rezonabil, pentru că suntem totuşi la mijlocul lunii septembrie şi se apropie iarna, oamenii să poată avea un acoperiş deasupra capului", a declarat, duminică, la Galaţi, ministrul Mircea Duşă, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Acesta a apreciat modul în care forţele MAI şi cele ale MApN au intervenit pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a declarat că seara trecută au fost aduse de la rezervele de stat peste 1.000 de paturi care urmează să fie distribuite duminică sinistraţilor.
Acesta a fost informat de către specialişti că este posibil ca pentru degajarea apelor care acoperă drumul naţional 25 în zona localităţii Vameş să se intervină prin spargerea unui dig.
Duşa a atras atenţia autorităţilor locale că înainte de a se trece la acest procedeu trebuie să se analizeze foarte bine situaţia pentru a nu se produce noi inundaţii.
"Nu sunt specialist în domeniu, dar, având în vedere că apa bălteşte datorită configuraţiei reliefului care nu asigură scurgerea apelor meteorice, trebuie luate şi măsuri tehnice. Cei de la Ape dau acea soluţie cu spargerea unui dig, iar eu le-am at