A murit Marina Chirca. Ar trebui ca România toată s-o plângă, oamenii să găsească în memoria ei măcar câteva clipe de pioasă aducere aminte, iar guvernul să-i organizeze funeralii naţionale. În schimb, cel mai probabil, n-aţi auzit de ea. Televiziunile n-au făcut nici măcar o ştire din asta: cui dracu’ îi pasă de o babă anonimă, care nici măcar nu e regina ţiganilor, n-are bani, nu e vrăjitoare sau altceva?

Marina Chirca n-a fost decât o amărâtă de femeie simplă, de la ţară, de un curaj şi o demnitate care acum ne stânjenesc pe noi, cei care înţelegem prin „curaj“ îndrăzneala de a da „Like“ pe Facebook.

Anonima care s-a stins vineri, la 98 de ani, în satul de munte Nucşoara, din Judeţul Argeş, a înfruntat Comunismul şi Securitatea timp de nouă ani, în cea mai cumplită perioadă din istoria recentă a ţării, atunci când bolşevicii au distrus coloana vertebrală a naţiei şi au dăltuit chipul schimonosit al poporului român, aşa cum arată el astăzi. Între 1949 şi 1958, Marina Chirca a sprijinit grupul armat al partizanilor anticomunişti din Munţii Făgăraş conduşi de Toma Arnăuţoiu, plătind apoi cu libertatea şi cu avuţia sa această opoziţie.

Crucea alungată

Cu Armata, Securitatea, Miliţia şi turnătorii pe urme, a reuşit, timp de aproape un deceniu, să înşele vigilenţa acestei forţe opresive copleşitoare, asigurând infrastructura rezistenţei pentru luptătorii din munţi. Hrană, haine, obiecte, muniţie, armament, informaţii preţioase şi câte altele a strecurat Marina Chirca, împreună cu alţi nucşoreni, pe sub nasul securiştilor şi al trădătorilor din rândurile propriilor săteni, riscându-şi în fiecare clipă viaţa, familia, averea. Prinsă în 1963, după ce se ascunsese cinci ani într-un pod, a fost anchetată, bătută cumplit, a făcut puşcărie, averea i-a fost confiscată şi – cât cinism! – împărţită consătenilor care colaboraseră cu Securitatea. @N_P