Strategia oraşului pe perioada 2013-2020 va ajunge cel mai probabil în luna decemebrie pe masa consilierilor locali, aşa cum va rezulta din dezbaterile organizate pe 24 de componente.
Primarul de Cluj, Emil Boc, le-a explicat consilierilor locali, la şedinţa ordinară din 12 septembrie, că strategia oraşului va fi creionată, dacă totul va merge bine, până la finalul anului, când poate intra în dezbatere, înainte de aprobare.
Acesta după ce consilierii locali PSD au reclamat public faptul că Boc se laudă pe portalul de socializare pe internet Facebook că se lucrează la strategie, însă o face cu uşile închise, ca nimeni din plen să cunoască etapele, grupurile de lucru şi termenele propuse pentru finalizare ei.
Boc a menţionat că a preferat ca strategia să fie un subiect al toamnei, de aceea nu a insistat pe perioada verii cu informări pe această temă. Potrivit edilului, strategia va fi creionată de specialişti independenţi de primărie şi că administraţia locală a pus doar la dispoziţie echivalentul din instituţie pentru fiecare din cele 24 de domenii care vor sta la baza viitoarei strategii. "La final de noiembrie vom fi gata cu dezbaterile sectoriale pe cele 24 de componente; vom avea nişte concluzii, iar apoi documentul va fi supus dezbaterii publice. Pe fiecare din cele 24 de componente vom avea conturate cinci priorităţi şi cinci direcţii de acţiune. Sperăm, dacă totul va merge bine, ca în decembrie să înceapă etapa de dezbatere în Consiliul Local", a menţionat Boc.
Edilul a mai recomandat celor interesaţi să consulte site-ul dedicat procesului de elaborare a strategiei de dezvoltare a oraşului, www.cmpg.ro. Acesta a fost actualizat după conferinţa susţinută de consilierii PSD, care au cerut ca primăria să nu mai elaboreze strategii în birourile Facultăţii de Ştiinţe Politice, aşa cum s-a făcut în 2007. Consilierii locali ai PSD l-au somat