Modificarea modului de calcul al mediei de admitere la liceu şi introducerea evaluărilor la clasele a II-a şi a IV-a sunt principalele modificări ale acestui an şcolar.
Luni, 16 septembrie, va suna din nou clopoţelul pentru cei peste 60.000 de elevi din judeţul Neamţ. Un an şcolar pe care toţi cei implicaţi – copii, părinţi, profesori – şi-l doresc mai bun şi care debutează sub semnul unor schimbări introduse de Ministerul Educaţiei doar cu câteva zile înainte de prima zi de şcoală. “Aştept, în acest an şcolar, o implicare masivă, constructivă, a tuturor cadrelor didactice în procesul de educare a elevilor şi pregătirea din prima zi de şcoală a elevilor pentru examenele naţionale. În corpul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ vor avea parteneri activi, implicaţi în procesul de formare a tinerei generaţii”, a spus inspectorul şcolar general Viorel Stan.
Conform unui comunicat al Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ, şcoala va începe, în acest an, sub auspicii mai bune decât anul trecut. “Au fost desfăşurate toate activităţile specifice acestei perioade, astfel încât anul şcolar să debuteze în bune condiţii: asigurarea resursei umane, monitorizarea permanentă a stadiului lucrărilor de reparaţii curente şi igienizări, amenajarea spaţiilor specifice pentru clasa pregătitoare, inclusiv asigurarea mobilierului pentru clasa pregătitoare, aprovizionarea cu manuale şcolare, demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare”, se arată într-un comunicat semnat de inspectorul şcolar general Viorel Stan. Totuşi, doar două treimi din corpurile de clădire în care se vor desfăşura cursuri au autorizaţie sanitară de funcţionare, în celelalte elevii şi profesorii urmând să meargă la şcoală pe răspunderea directorului de şcoală şi a primarului localităţii, cu speranţa că (nici) în acest an nu se va întâmpla vreo nenorocire.
În ceea ce priveşte microbuzele şc