Dupa ce Udinese l-a imprumutat la Granada, unde n-a rupt gura targului, Gabi Torje a ajuns cu acelasi statut la Español Barcelona. Fireste ca miscarea l-a magulit, drept pentru care a si afirmat, cu prilejul prezentarii, ca “n-am stat pe ganduri nici o clipa cand am primit oferta. Nu m-au interesat banii, ci doar sa joc”.
Normal pana acum, o declaratie de bun-simt ce-l recomanda pe fotbalistul de buzunar, 1,67 m, ca pe un baiat serios, in banca lui. Mai departe insa, o spun cu parere de rau, mi-e teama ca Torje a gresit in momentul in care a simtit nevoia sa adauge ca “nu conteaza pe ce post ma va distribui antrenorul. O sa intru si-n poarta daca va fi nevoie!”
Sper ca a glumit ori ca si-a propus sa fie amabil cu conducatorii si, mai ales, cu suporterii noii sale formatii, sub culorile careia au evoluat de-a lungul timpului, printre altii, Galca, Fl. Raducioiu, Cl. Raducanu si C. Munteanu. Altminteri, daca n-a glumit, Torje facea mai bine sa taca, nu sa se coboare, as exagera zicand ca s-a umilit, in ochii celor din jur. La urma urmei, de ce-ar trece in poarta un atacant de nici 24 de ani, ii va implini pe 22 noiembrie, care nu-i un no name in fotbalul international, de vreme ce a imbracat de 30 de ori tricoul echipei reprezentative si a inscris pentru aceasta 9 goluri?!
Fara sa ma pretind mai sensibil si mai patriot decat sunt, consider ca intamplarea cu pricina readuce in discutie un subiect pe cat de vechi, pe atat de delicat: ilustreaza o data in plus defectul nostru, al romanilor, de a nu sti si de a nu reusi sa ne vindem marfa cat am putea si s-ar cuveni. Ne comportam uneori cu exagerata modestie, chiar apasati de complexe, atitudine ce nu ne ajuta. Dimpotriva, ne trage in jos.
Prizonierii ei prin traditie, ajungem sa credem ca strainii, cu precadere occidentalii, ne sunt superiori, un fel de frati mai mari si mai destepti, ceea ce e ad
