Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frumusețea Târgu-Jiului de odinioară, reînviată pe străzile municipiului

Publicat in Gorj Domino, luni 16 septembrie 2013 ·

O lume din alte vremuri a fost reînviată grație efortului și talentului minunaților elevi ai Centrului de Excelență Umană de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu. Târgujienii au fost încântați să vadă cu ochii lor cum se trăia în Târgu-Jiul anilor interbelici și au participat în număr mare, sâmbătă, la evenimentul „Călător prin Târgu-Jiul de odinioară”, care a avut loc în cadrul „Zilelor Turismului Gorjean!”, organizat de Consiliul Județean Gorj și alte instituții.

„Călător prin Târgu-Jiul de odinioară” este cea de-a doua „punere în scenă” a minunatului proiect al Elenei Roată, profesor la CNTV Târgu-Jiu și al elevilor Centrului de Excelență Umană, care au muncit mai bine de două luni de zile pentru ca evenimentul să iasă perfect. Elevii și profesorii care i-au coordonat, inspirat și ajutat au reușit să reînvie atmosfera din Târgu-Jiul perioadei interbelice: istoria predată astfel atrage, cu siguranță, admirația tinerilor, care vor dori să își cunoască originile. Ceasornicari, croitori, poeți, cavaleri și domnițe frumos înveșmântați s-au perindat pe centrul municipiului. Unii au dansat tango sau valsuri ademenitoare sub privirile trecătorilor, alții le-au arătat curioșilor cum se desfășura o zi din viața cetățenilor de atunci. Reușita evenimentului a încununat eforturile elevilor și profesorilor de la CNTV.

„(…) O istorie marcată de arta frumosului, a influenţelor bizantine întârziate. A romanţelor de pe străzile urbei. A eleganţei doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. A cadenţei cavalerilor. A prestanței feminine. A dansului şi a bucuriei. A plimbărilor sub felinarele aprinse în miez de seară. A declarațiilor măgulitoare. A poveştilor nemuritoare transmise din glas în glas. A poeziei. A intrigii. Şi, nu în ultimul rând, a tot ceea ce a însemnat meşteşug şi negustorie. A ceasornicarilor, a croitorilor, a tipografilor.

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 55 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 40 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 55 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°