Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 Septembrie

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 16 septembrie 2013 ·

„Nutreţuri pentru vite”

„Prefectura districtului Suceava a publicat un apel către agricultorii acestui district cu privire la strângerea de cantităţi mari de nutreţuri pentru vite. Atât pentru hrana oamenilor, cât şi pentru lucrarea pământului şi purtarea gospodăriilor e neapărat nevoie de cât se poate de multe vite. De aceea guvernul pregăteşte unele îndrumări, ca să poată să asigure ţăranilor cât se poate de multe mijloace de nutremânt pentru vite. Aşa se ia în vedere procurarea de tărâţă. Deoarece ovăsul se întrebuinţează în cantităţi mari la armată şi nu se poate aduce din alte ţări, este cu cale o cruţare mare a acestuia precum şi a tuturor mijloacelor de nutremânt. Fiecare ţăran are totdeauna datoria să caute să aibă destul nutreţ strâns de pe ogoarele sale proprii pentru vitele pe care le ţine. Această datorie o are mai ales acuma, în timp de războiu, când nu se pot aduce din străinătate mijloacele de nutreţ pentru vite”.

„Viaţa Nouă”, Anul IV, nr. 162, 12 Septemvrie 1915.

„Fructe de pădure”

„În activitatea silvicultorilor suceveni s-a înscris, ca o preocupare specifică sezonului, recoltarea fructelor de pădure. La punctele de achiziţie, organizate în acest scop, au fost preluate 250 tone zmeură, 220 tone afine negre, 85 tone mure. Au fost strînse, de asemenea, 80 tone gălbiori, care, cu ajutorul maşinilor frigorifice, au fost expediaţi, în stare proaspătă, în Franţa şi Elveţia. În aceste zile continuă recoltarea murelor, acţiunea fiind extinsă şi la unele produse, de asemenea solicitate, cum sînt fructele de corn şi de măcieş”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6141, Suceava, Joi 14 septembrie 1967.

„Nutreţuri pentru vite”

„Prefectura districtului Suceava a publicat un apel către agricultorii acestui district cu privire la strângerea de cantităţi mari de nutreţuri pentru vite. Atât pentru hrana oamenilor, cât şi pen

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°