Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a afirmat, luni, că este nedrept că un procentaj de 8 la sută dintre elevii care au absolvit în vara acestui an clasa a VIII-a nu sunt înscrişi acum la liceu.
"Este nedrept ca 8% dintre elevii care anul trecut erau înmatriculaţi în clasa a VIII-a anul acesta să nu îi găsim în şcoală, deşi învăţământul este obligatoriu până la clasa a X-a. În anul şcolar pe care-l începem astăzi ne propunem să abordăm frontal, dar cu echilibru şi profesionalism, toate aceste probleme", a spus ministrul Remus Pricopie, potrivit Agerpres.
De asemenea, Pricopie a făcut referire şi la copiii cu vârste între 6 şi 7 ani pe care părinţii nu îi lasă să meargă la şcoală, dar şi la cei peste 350 de copii din comuna gălăţeană Costache Negri care nu pot merge la şcoală din cauza problemelor cauzate de inundaţii.
"E trist şi nedrept, în acelaşi timp, că în localitatea Costache Negri din judeţul Galaţi 351 de copii nu pot să înceapă astăzi anul şcolar din cauza inundaţiilor care au avut loc în urmă cu câteva zile. Este nedrept ca în 2013 în România aproximativ 0,5 la sută dintre copiii cu vârstă cuprinsă între 6 şi 7 ani să nu fie lăsaţi de părinţii lor să participe la şcoală", a afirmat ministrul Educaţiei.
În context, Remus Pricopie a spus că trebuie găsite soluţii pentru aceste probleme, plecând de la o serie de principii, precum respectul faţă de fiecare dintre actorii implicaţi în procesul de educaţie, sau "detaşarea faţă de abordările politicianiste care de multe ori în ultimii ani au condus la compromiterea unor teme importante din educaţie".
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, au participat, luni, alături de o delegaţie a Parlamentului din Malta, la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti.