Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Nicolae Matei a deschis anul şcolar 2013

Publicat in Romania Libera, luni 16 septembrie 2013 ·

Prima zi de şcoală a fost una plină de surprize pentru copiii din Năvodari. Fie că a fost vorba de preşcolari, fie de liceeni, toţi au găsit în clase câte un ghiozdan, doldora de rechizite, cadou din partea autorităţilor locale. Demersul, care are deja cinci ani vechime, s-a dorit a fi un imbold pentru tinerii învăţăcei, dar şi un ajutor pentru familiile care nu-şi pot permite să cumpere rechizite copiilor aflaţi pe băncile şcolii sau în grădiniţe.

„Este felul nostru de a le cere copiilor să înveţe bine. Primăria face eforturi serioase şi de cinci ani acordă rechizite pentru toţi copiii aflaţi în sistemul de învăţământ, fie că sunt preşcolari, fie că elevi sau liceeni, şi nu sunt multe oraşe din România în care administraţia locală să se ocupe de copii aşa cum facem noi la Năvodari. Meritele nu sunt ale mele, ci ale echipei din jurul meu, echipă ai cărei membrii vin mereu cu idei noi pentru dezvoltarea oraşului”, a declarat edilul Nicolae Matei.

Acesta a vizitat mai multe grădiniţe, şcoli şi liceul Lazăr Edeleanu şi a sunat simbolic din clopoţel la una dintre şcolile generale vizitate. Nicolae Matei şi-a amintit şi de perioada petrecută pe băncile şcolii, dar a refuzat, râzând, să dea şi detalii despre calificativele primite de-a lungul timpului. Ghiozdanele oferite copiilor conţin atât caiet,e cât şi penare şi ustensile folosite la scris, practic elevii nefiind nevoiţi să-şi achiziţioneze nimic înainte de începerea şcolii.

Prima zi de şcoală a fost una plină de surprize pentru copiii din Năvodari. Fie că a fost vorba de preşcolari, fie de liceeni, toţi au găsit în clase câte un ghiozdan, doldora de rechizite, cadou din partea autorităţilor locale. Demersul, care are deja cinci ani vechime, s-a dorit a fi un imbold pentru tinerii învăţăcei, dar şi un ajutor pentru familiile care nu-şi pot permite să cumpere rechizite copiilor a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 6 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 10 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 28 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°