Mai întîi, cum stăm? Foarte prost. Cu cît sîntem mai mulţi, cu atît am senzaţia că ăştia vor reuşi să impună proiectul. Ipocriziile lui Băsescu, teatrul lui Ponta în uniformă RMGC sînt aparent opoziţii neserioase. Dar lucrează în aceeaşi direcţie. Băsescu şi ai lui încearcă să confişte mişcarea, Ponta alimentează populism anti-hipsteri. Şi le iese puţin cîte puţin. Şi să ne bazăm deja pe Curtea Consituţională e riscant. Tot ce putem spera e că vom continua şi mai mulţi şi-i vom bîlbîi pe ăştia pînă la imposibil.

După trei duminici cu zeci de mii pe străzi, o obsesie se conturează printre căldiceii protestului, cei care s-au prins pe parcurs de amploare şi gravitate. Sigur că mă bucur că se strîng din ce în ce mai mulţi. Dar nu pot să nu constat că aripa oengistică Mungiu Pippidi sau hotnews (care a realizat în timpul protestului depe 1 septembrie că nu mai poate să tacă) au făcut obsesii cu anti-capitaliştii. E rîndul lui Mixich (cu variaţiunea Stanomir, umil angajat băsescian care n-ar fi protestat nici cu o floare dacă nu primea verde de la preşedinte) acum să-şi expună fanteziile cu un popor cuminte şi fără nici un gînd periculos în cap:

In realitate, protestul din seara lui 15 septembrie a fost un protest al acelor oameni pe care i-ai lua imediat cu autostopul, al acelor oameni cu pancarte cuminti. Poate ca la televizor a parut altceva. Poate ca pe anumite platforme online ideologice si agitate a parut solid elan de lupta tovaraseasca. Depinde unde si catre cine te uiti.

Afacerea Rosia Montana a umplut, din motive nedeslusite inca, paharul care s-a revarsat in strada sub forma unui protest al oamenilor cuminti.

E evident aiuritor să pui sentimentele anticapitaliste în rînd cu extrema dreaptă, o intoxicare de doi lei. Apoi, e interesant că nici eu, nici alţi susţinători ai dimensiunii anticapitaliste nu am pretins vreodată că sîntem însuşi