Distincţia de Şcoală Europeană, Certificatul European Language Label precum şi celelalte aprecieri la nivel naţional şi european pe care şcoala le-a obţinut în anul 2012 ne-a întărit convingerea că proiectele şi programele de cooperare europeană sunt o modalitate de a implica un număr mare de elevi şi cadre didactice în activităţi motivante şi care sunt pe placul participanţilor.
Prof. Monika Bandi– coordonator proiecteAstfel, anul şcolar 2013-2014 debutează la Şcoala gimnazială Alexandru Ioan Cuza din Baia Mare (director profesor Mureşan Grigore) cu două proiecte de colaborare europeană: proiectul multilateral Comenius „Traditional Openair Games to Improve Children’s Skills”, în colaboare cu şcoli din Turcia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Italia, Spania, Lituania şi proiectul de colaborare on-line e-Twinning “St@ryboard” în colaborare cu şcoli din Italia, Polonia, Grecia, Republica Cehă, Franţa, Norvegia şi Ungaria.
Proiectul multilateral Comenius are în vedere promovarea jocurilor de copii de vârstă mică şi medie în aer liber, dezvoltarea competitivităţii şi a fair-play-ului, a abilităţilor de comunicare şi interrelaţionare cu alţi elevi de aceeaşi vârstă şi preocupări similare. Pe parcursul celor 2 ani de proiect se vor realiza o mulţime de activităţi comune cu şi pentru elevi şi cadre didactice. Cele mai importante sunt cele în care elevii, împreună cu cadrele didactice, vor încerca să readucă în actualitate jocurile copilăriei de odinioară care se desfăşurau în aer liber şi în echipe. Aceste activităţi vor fi descrise în detaliu şi filmate astfel încât ceilalţi copii din şcolile partenere să le poată integra în activităţile recreative. Fiecărei şcoli partenere îi va reveni realizarea unui produs final.
Mobilităţile ce vor fi efectuate vor întări încrederea în sine ale elevilor, vor promova spiritul de echipă, astfel încât