Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Triajul, salvarea bugetelor sanitare

Publicat in Ceahlaul, luni 16 septembrie 2013 ·

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a avansat ideea prin care bugetele spitalelor ar putea fi salvate de la cheltuieli nedorite, prin intensificarea activității de triaj. Acesta a declarat, în cadrul unei vizite efectuate la Piatra Neamț, la sfârșitul săptămânii trecute, că serviciile de triaj s-ar putea înmulți prin creșterea numărului Centrelor de Permanență, a consultațiilor din Policlinici și a internărilor de zi.

„Trebuie să dezvoltăm mai mult medicina prespitalicească, mă refer aici la centrele de permanență pe care să le organizeze medicii de familie, la gărzile, pe care le pot acorda la domiciliu medicii de familie, la creșterea numărului de servicii medicale efectuate în ambulatoriu. Trebuie să dezvoltăm internarea de zi și să micșorăm internarea continuă și, cu toate aceste lucruri pe care le transpunem în practică, începând de anul viitor, să reechilibrăm bugetele și să nu mai ajungem în trimestrul 4 sau în luna noiembrie sau decembrie să spunem că nu mai avem bani”.

Totodată, ministrul a precizat că pentru eficiența activității de triaj este nevoie de schimbarea filozofiei unor medici: „Trebuie schimbată filozofia și mentalitatea unor medici care cred că ei trebuie să lucreze obligatoriu numai în spital, numai în secție, numai la patul bolnavului. Ei pot să lucreze și în secție, dar și în Ambulatoriu”. (M.T.) Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a avansat ideea prin care bugetele spitalelor ar putea fi salvate de la cheltuieli nedorite, prin intensificarea activității de triaj. Acesta a declarat, în cadrul unei vizite efectuate la Piatra Neamț, la sfârșitul săptămânii trecute, că serviciile de triaj s-ar putea înmulți prin creșterea numărului Centrelor de Permanență, a consultațiilor din Policlinici și a internărilor de zi.

„Trebuie să dezvoltăm mai mult medicina prespitalicească, mă refer aici la centrele de permanență pe care să l

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siegfried Mureșan: PE a votat raportul privind prioritățile pentru viitorul buget multianual

Mediafax acum o ora
„În documentul adoptat, am propus o creștere adecvată a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, având în vedere noile priorități, precum apărarea și întărirea economiei, dar fără a afecta domenii tradiționale, precum agri

FOTO/VIDEO George Simion și Nicușor Dan, unul lângă altul la Congresul Blocului Național Sindical

HotNews acum 30 minute
Cei doi candidați din finala prezidențială, George Simion și Nicușor Dan, au sosit la Parlament, miercuri, pentru Congresul Blocului Național Sindical, iar imaginile surprinse în sală arată că aceștia stau unul lângă celălalt. Este primul eveniment

Nicușor Dan îl așteaptă, joi, pe George Simion la o primă dezbatere

Mediafax acum 59 minute
„Eu sunt aici pentru dezbateri, așa cum am fost și în primul tur. Voi merge mâine seară la Euronews unde îl aștept pe George Simion. Iar luni, marți, miercuri, joi și vineri, săptămâna viitoare, voi da curs tuturor invitațiilor primite”, a transmis

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 2 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Nicușor Dan spune că „România a fost mult timp o ţară stabilă”: „Faptul că şi-a dublat PIB-ul în 10 ani, cred că este un argument foarte bun”

Gandul acum 35 minute
„România a fost mult timp o ţară stabilă şi faptul că şi-a dublat PIB-ul în 10 ani, cred că este un argument foarte bun. Trebuie doar să stabilizăm politic şi sunt sigur că o să continue să vină investiţii străine în România”, spune Nicuşor Dan, la

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 2 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 2 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Dan Suciu (BNR): Vom încerca să nu avem creșteri mari în ce înseamnă dobânzile și cursul

Mediafax acum 45 minute
„Nu știu dacă sunt eforturi colosale, dar sunt eforturi pe care instituțiile din România le fac, BNR le face, am văzut și Ministerul de Finanțe cu o interpretare destul de… cu adevărat realistă a situației. E o presiune valutară, o presiune pe curs,

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

10°/16°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°