Siria va trebui să facă faţă ‘unor consecinţe grave’ dacă regimul sirian nu-şi respectă promisiunile privind armele chimice.
Avertismentul a fost lansat luni de către ministrul francez de externe, Laurent Fabius, care a anunţat de asemenea o întărire a sprijinului pentru opoziţia siriană, relatează AFP. ‘SUA, Marea Britanie, Franţa, noi dorim să obţinem de la Consiliul de Securitate al ONU în următoarele zile o rezoluţie puternică’, a declarat ministrul francez în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologii săi american John Kerry şi britanic William Hague, transmite Agerpres.
‘Presiunea este asupra regimului de la Damasc pentru ca să aplice integral acest acord. Lumea trebuie să fie pregătită să suporte consecinţele dacă ei nu o fac’, a întărit William Hague. ‘Dacă Assad nu aplică acordul privind armele chimice, vor fi consecinţe’, a avertizat la rândul său John Kerry. ‘Vom face tot ce este în puterea noastră pentru a ajuta poporul sirian să iasă din haos şi violenţe’, a adăugat el.
Laurent Fabius a anunţat de asemenea organizarea săptămâna viitoare, la New York, a unei ‘mari reuniuni internaţionale în jurul coaliţiei naţionale siriene’.
Siria va trebui să facă faţă ‘unor consecinţe grave’ dacă regimul sirian nu-şi respectă promisiunile privind armele chimice.
Avertismentul a fost lansat luni de către ministrul francez de externe, Laurent Fabius, care a anunţat de asemenea o întărire a sprijinului pentru opoziţia siriană, relatează AFP. ‘SUA, Marea Britanie, Franţa, noi dorim să obţinem de la Consiliul de Securitate al ONU în următoarele zile o rezoluţie puternică’, a declarat ministrul francez în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologii săi american John Kerry şi britanic William Hague, transmite Agerpres.
‘Presiunea este asupra regimului de la Damasc pentru ca să aplice integral acest acord. Lumea trebuie să fi