Cine a mai auzit, lume bună, ca o lume nebună, dementă, schizofrenă, parafrenică, atinsă iremediabil de boala devastatoare a fricii şi urii, să încerce să ne convingă, pe cei puţini, cei incredibil de puţini şi împietriţi de grozăvia imensului „demonic pandemic party”, că toate acestea se numesc iubire de om, de dreptate, de libertate, de respect faţă de viaţă şi de drepturile fiecărei fiinţe născute pe acest pământ, care nu are niciun alt scop decât acela de a trăi în linişte şi pace, de a munci cinstit, de a se iubi şi a avea o familie, de a-şi proteja copiii şi viaţa, alături de tot ceea ce a creat Dumnezeu, de la grăuntele de nisip, la soarele de pe cer, de la om la câine, şarpe sau oricare altă fiinţă vie de pe planetă?!
Stau şi mă gândesc, privind abisala răutate şi prostie umană: cum poţi spune că eşti om şi că te supui unei legi imuabile, inamovibile, eterne şi universale, aceea a iubirii şi a respectului vieţii, atunci când decizi că singura formă de a-ţi rezolva problemele pe care mintea ta le-a creat şi le vede, le proiectează în afară, creând lumea pe care o urăşti mai apoi şi vrei să o extermini, cu tot cu câini şi oamenii din ea, sunt decimarea, moartea?!
Omenirea are în panteonul crimei universale zeci de monştri cu chip uman, zeci de câini turbaţi, care, de-a lungul mileniilor, au devastat popoarele şi au desfiinţat continente întregi de suflare omenească, cultură şi civilizaţie, tradiţii şi valori inestimabile.
Au ras oraşe de pe faţa pământului şi au modificat definitiv harta lumii, dintr-un simplu capriciu, acela că oamenii, OAMENII, ARIENII, se deosebesc fundamental de restul fiinţelor cu aspect uman ce reprezintă un pericol pentru puritatea raseilor şi interesele faţă de comorile acestora.
Unii ca Nero, Papa Alexandru al VI-lea, Marat, Timur Lenk, Hitler, Stalin, Bush au devenit embleme ale urii colective sublimate
