Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astãzi debuteazã «Sãptãmâna Mobilitãtii Europene»

Publicat in Monitorul de Vaslui, luni 16 septembrie 2013 ·

În fiecare an, în perioada 16 – 22 septembrie, întreaga Europã sãrbãtoreste “Sãptãmâna Mobilitãtii Europene”, o sãrbãtoare promovatã de Uniunea Europeanã începând cu anul 2002. Mãdãlina Nistor, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Vaslui, a precizat cã sunt 12 ani de când în judetul Vaslui se desfãsoarã activitãti educative în cadrul “Sãptãmânii Mobilitãtii Europene”, aceasta asigurând un mediu mai bun pentru cetãteni. “Activitãtile din acest an se vor desfãsura sub deviza “Aerul Curat – Miscarea Ta!”, care vizeazã în principal responsabilitatea cetãtenilor cu privire la actiunile asupra posibilitãtilor de îmbunãtãtire a calitãtii vietii în mediul urban. Strãzi mai putin aglomerate, aer curat, mai putin zgomot este ceea ce îsi doresc cel mai mult locuitorii oraselor”, a spus Mãdãlina Nistor. Obiectivul “Sãptãmânii Mobilitãtii Europene 2013″ este de a încuraja cetãtenii europeni care locuiesc în zone urbane sã recurgã ca o alternativã la modalitãti de transport cu emisii reduse de carbon, cum sunt mersul pe jos, mersul cu bicicleta sau mijloacele de transport în comun. APM Vaslui va participa la promovarea acestei actiuni prin organizarea de activitãti educative si constientizarea publicului în problemele legate de calitatea aerului pe care îl repirãm. “APM Vaslui îndeamnã populatia din orasele vasluiene sã accepte ideile transportului durabil si, implicit, sã contribuie la îmbunãrãtirea climatului urban a mediului înconjurãtor, în general. Sã avem un comportament mai prietenos fatã de mediu si sã renuntãm mãcar pentru o zi la masina personalã, acceptând alternativele pentru un transport durabil”, a mai spus Mãdãlina Nistor.

În fiecare an, în perioada 16 – 22 septembrie, întreaga Europã sãrbãtoreste “Sãptãmâna Mobilitãtii Europene”, o sãrbãtoare promovatã de Uniunea Europeanã începând cu anul 2002. Mãdãlina Nistor, directorul Agentiei pentru P

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum 17 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 13 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum o ora
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Mihai Tudose, despre calendarul alegerilor prezidențiale: Certitudinea va fi când va apărea în Monitorul Oficial / Ce spune despre sondajul PSD pentru candidatul la prezidențiale

HotNews acum 54 minute
Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, spune că stabilirea de către coaliție a datei la care vor avea loc alegerile prezidențiale a fost influențată de cele două mari sărbători din primăvară, Floriile și Paștele. Liderii coaliției g

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 4 ore
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum 19 minute
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

Dani Mocanu, condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare. Manelistul e acuzat de proxenetism, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat

Libertatea acum 2 ore
Dani Mocanu a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare. În august 2022, manelistul a fost în arest la domiciliu timp de mai bine de un an.

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

18°
joi

9°/18°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°