Ministerul educaţiei spune că evaluează în prezent necesităţile fiecărui copil în parte.
Şansele recuperării sutelor de copii rămaşi în afara procesului educaţional din cauză că au o problemă de sănătate, o dizabilitate sau provin din familii sărace, care nu au cum să acopere costurile studiilor, devin mai vizibile şi acest lucru poate fi trecut la capitolul „impactul pozitiv al unor politici”. Ministerul Educaţiei îşi propune să sporească, din anul 2014, finanţarea pentru copiii cu nevoi speciale, şcolile urmând să primească mai mulţi bani pentru a crea acestor copii condiţii adecvate de studii. În prezent sunt evaluate necesităţile fiecărui copil în parte: fie e nevoie de instruire după programe individuale, fie căi de acces sau servicii suplimentare, astfel încât să fie determinate costurile reale pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale în procesul educaţional, susţine şefa direcţiei Învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Valentina Chicu:
„În 2014 se prevede introducerea în formula de finanţare per copil a banilor suplimentari din care urmează să se aloce, să se identifice nevoile şi să se asigure acele servicii de care au nevoie copiii, dar urmează să mai negociem cu Ministerul Finanţelor, pentru că încă nu avem tot de ce avem nevoie pentru a integra aceşti copii în procesul de studii şi, probabil, vom negocia în continuare, ca să asigurăm toate condiţiile, dar şi pentru că trebuie să urmărim banii care vin din dezinstituţionalizarea copiilor, bani care trebuie să urmeze copiii şi să le asigure acolo unde se integrează serviciile de care au nevoie. O altă problemă foarte mare este pregătirea cadrelor didactice care să lucreze cu aceşti copii, pentru că nu doar banii asigură condiţiile, este foarte important să avem cadre didactice pregătite”.
Şi copiii care la vârsta de 14-15 ani nu pot scrie sau citi,