Umerii ei goi şi tricoul meu gri şi ros Belomorkanal 32, un drum istovitor al imaginaţiei dezordonate. Ana are 22 de ani şi îi place „jos corporatismul!” Mie îmi place mai mult de ea. Anei îi place să protesteze. Mie mai puţin. Anei îi place să vorbească. Eu scriu. Amândoura ne place unul de altul. Ne uităm la TV şi vedem un domn cu un rânjet fals care apreciază că Ana şi prietenii ei ar fi plătiţi de o conspiraţie universală ultra secretă, pentru a protesta contra RMGC şi a capitalismului. Ea râde, eu încă sunt mirat de cum tăfăsuiesc la răscrucea mizantropiei nişte emiţători de opinie, moralitate, despre protestele anti-RMGC. În pieţele marilor aglomerări urbane din România prietenii Anei demonstrează pentru că nu mai doresc să trăiască precum părinţii lor, nu se mai regăsesc în visele lor. Aceste proteste s-au transformat în gesturi politice, chiar dacă adună o masă confuzâ cu revendicări diferite, unite de conştiinţa Roşiei Montane. „Jos coorporaţia” & „jos capitalismul” devin pentru câţiva analişti tele-evanghelişti ai beznei sociale doar nişte elemente periculoase antisistem, fără nici o urmă a ranei capitalismului de cumetrie a ultimilor 23 de ani. Şi chiar dacă le-ai argumenta că peste 60% din apa îmbuteliata şi băuturile răcoritoare din România sunt în prezent vândute de coorporaţia Coca-Cola iar că piaţa berii este dominată de SAB şi alte multinaţionale, că 80% din produsele alimentare pe care le încurgităm zilnic sunt în prezent importate, te acuză că eşti doar un un şaman al disperărilor ecologiste plătit de Soros pentru a face nefericită ţărişoara. Şi hai să nu vorbim de industrie şi obiective strategice... Evaziunea fiscală scoasă la iveală de recentele scandaluri care au implicat mari coorporaţii precum Starbucks, Google sau Amazon sugerează faptul ca rolul principal al guvernului contemporan este acela de a reprezenta doar marile businessuri. Interes