Singurul complex monahal care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare
Mănăstirea Japca, situată la o distanţă de doi km de localitatea omonimă din raionul Floreşti, plasată pe o terasă de pe malul drept al Nistrului, este singurul complex monastic din spaţiul pruto-nistrean care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare.
În pofida diverselor presiuni politice, militare, ideologice, cu atentat direct la existenţa fizică a sfântului lăcaş, comunitatea monahală a făcut faţă vicisitudinilor conjuncturii istorice, politice şi a promovat cu devotament valorile creştine autentice.
Ca majoritatea aşezămintelor monahale de pe malurile Nistrului şi ale afluenţilor săi, mănăstirea Japca a fost întemeiată pe baza schitului rupestru din apropiere, stabilit, după unii cercetători, în sec. XV. În a doua jumătate a sec. XVIII, are loc "coborârea" schitului la poalele falezei. În 1818, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a modificat statutul schitului Japca, transformând aşezământul monahal în mănăstire. La sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, mănăstirea Japca era unul dintre cele mai prospere lăcaşuri sfinte din Basarabia.
De la mănăstire de călugări la mănăstire de maici
În timpul Primului Război Mondial, mai multe călugăriţe din Polonia rusească (teritoriu anexat de Rusia în a doua jumătate a sec. XVIII), de la mănăstirea Lesna, din eparhia Holm, s-au refugiat la mănăstirea Japca. Călugăriţele aveau o înaltă pregătire intelectuală. În toamna anului 1917, mănăstirea Japca a fost sub incursiunea bolşevicilor, întorşi de pe Frontul românesc, iar maicile Ecaterina şi Nina, de origine nobiliară, ca prin minune şi-au salvat vieţile. În 1944, odată cu reanexarea Basarabiei la URSS, are loc refugierea mai multor feţe bisericeşti peste Prut, inclusiv a unor monahii de la Japca.
Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă
În propaganda sovietică,
