Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organizaţiile pentru drepturile elevilor cer 6% din PIB pentru educaţie

Publicat in Romania Libera, luni 16 septembrie 2013 ·

Organizaţiile care luptă pentru drepturile elevilor şi studenţilor cer Guvernului acordarea a 6% din PIB pentru educaţie, se arată într-un comunicat al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) si Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Astfel, bugetul alocat pentru educaţie anul acesta este de doar 3,6% din PIB, conform Raportului Bugetului 2013, în condiţiile în care Legea Educaţiei Naţionale prevede că bugetul ar trebui să fie 6% din PIB, susţin cele două organizaţii.

Citeşte şi Prima zi de şcoală: Ce le transmite Traian Băsescu elevilor

În plus, valoarea finanţării per elev a scăzut în ultimii trei ani de la 2857 lei în 2010 la 2420 lei în 2013, iar salariile profesorilor români sunt de zeci de ori mai mici decât cele ale colegilor din alte state europene.

"Constatăm cu dezamăgire că actuala generaţie de elevi este condamnată la încă un an de sacrificiu datorat dezinteresului guvernanţilor faţă de investiţia în educaţie, lucru care pune sub semnul întrebării responsabilitatea cu care guvernanţii tratează viitorul tinerei generaţii şi implicit, viitorul României", a declarat preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş.

"În acest an, procentul de candidaţi înscrişi la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar care au luat note între 7 şi 10, condiţie necesară pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, a fost de doar 49,17%. Posturile neocupate au fost acoperite de suplinitori care nu au reuşit să atingă pragul minim de nota 7. Calitatea slabă a cadrelor didactice afectează dramatic calitatea actului educaţional", susţin ANOSR şi CNE.

Citeşte şi Noutăţile anului şcolar 2013-2014

Astfel, un profesor debutant câştigă în România un salariu brut de 233 de euro, în timp ce un cadru didactic din Austria, Marea Britanie şi Italia obţine până la aproape 2.000 de euro pe lună, s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 41 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 13 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 34 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 13 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 42 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°