Nici nu ştii dacă să te mai superi. Unii politicieni spun lucruri atît de enorme, încît devin suspecţi de …inocenţă. O minimă experienţă, un minim instinct de conservare (politică), un mic efort de gîndire strategică ar trebui să le cenzureze, la timp, declaraţiile (prea) spontane. Am prefera să fim scutiţi de asemenea sincope intelectuale, de asemenea comice derapaje. Să luăm două exemple:

1. Domnul Victor Ponta a declarat, de curînd, că, iniţial, a fost împotriva proiectului Roşia Montană, pentru simplul motiv că Traian Băsescu era pentru. Şi că dacă Băsescu era pentru, însemna că proiectul nu putea fi decît rău. Venită de la un prim-ministru, e o declaraţie aproape înduioşătoare în sinceritatea ei. La capitolul ”sinceritate”, Victor Ponta ar merita, în acest caz, premiu cu coroniţă, deşi nu sinceritatea e punctul lui forte. Pe de altă parte, e îngrijorător să afli că, la cel mai înalt nivel, se pot lua decizii importante, nu pe bază de analiză competentă, nu pe bază de consultanţă tehnică, incluzînd experţi, partide parlamentare, exponenţi ai societăţii civile, ci pe bază de duşmănie personală, sau de caft electoral. Dacă ”duşmanul” susţine că trebuie început secerişul, noi hotărîm că secerişul se amînă, ba chiar se suspendă. Fiindcă ce zice duşmanul nu poate fi decît greşit. Lucrurile se pot consuma la nivel de mărunţişuri, dar se poate ajunge - Doamne fereşte! – şi la chestiuni mai gogonate. Dacă, într-o bună zi, cutare politician din cealaltă echipă va proclama că limba română e o limbă latină, ne vom grăbi să decretăm că, în realitate, vorbim slavona. Cei din echipa adversă nu pot avea dreptate, nici dacă spun că ziua e lumină şi noaptea e întuneric. Sunt condamnaţi să bată cîmpii, orice ar pretinde. Asta da înţelepciune guvernamentală, simţ democratic, grijă pentru ţară! N-avem opinii bine cumpănite. Avem reacţii ciufute, spirit de contradicţie, replică