Victor Ponta a declarat luni că problemele angajaților Metrorex, care au anunțat că vor declanșa marți dimineață o grevă de avertisment, se pot rezolva prin dialog.
"Am rugat-o pe doamna ministru Mănescu să discute cu reprezentanţii Metrorex, sunt lucruri pe care le putem rezolva, lucruri care nu se pot rezolva, cel mai important este faptul că am alocat banii şi că se lucrează la Magistrala 5, restul revendicărilor le discută cu ministrul şi cred sincer că prin dialog putem să rezolvăm problema", a menţionat primul ministru.
Sindicatul Liber Metrou-Unitatea a anunțat o grevă de avertisment ce va avea loc marți dimineață, între orele 4:00 – 6:00, ca urmare a eșecului negocierilor susținute cu administrația Metrorex în data de 12 septembrie. În cazul nesoluționării conflictului de muncă, pe data de 30 septembrie va fi declanșată o grevă pe termen nelimitat, conform spuselor liderului sindical Ion Rădoi.
Sursa: agerpress.ro
Cuvinte cheie:ponta, metrorex, grevă, sindicat
Victor Ponta a declarat luni că problemele angajaților Metrorex, care au anunțat că vor declanșa marți dimineață o grevă de avertisment, se pot rezolva prin dialog.
"Am rugat-o pe doamna ministru Mănescu să discute cu reprezentanţii Metrorex, sunt lucruri pe care le putem rezolva, lucruri care nu se pot rezolva, cel mai important este faptul că am alocat banii şi că se lucrează la Magistrala 5, restul revendicărilor le discută cu ministrul şi cred sincer că prin dialog putem să rezolvăm problema", a menţionat primul ministru.
Sindicatul Liber Metrou-Unitatea a anunțat o grevă de avertisment ce va avea loc marți dimineață, între orele 4:00 – 6:00, ca urmare a eșecului negocierilor susținute cu administrația Metrorex în data de 12 septembrie. În cazul nesoluționării conflictului de muncă, pe data de 30 septembrie va fi declanșată o grevă pe termen nelim