Cu 15 mii de oameni în stradă în Bucureşti şi cu alte câteva mii în marile oraşe ale ţării, cel mai mare mincinos din spectrul politic românesc, Victor Ponta a ales să vină la Gorj nu ca să rezolve situaţia dezastruoasă de la Complexul Energetic, ci ca să e pozeze cu Cârciumaru şi Călinoiu la deschiderea anului şcolar. Măcar dacă l-ar fi deschis într-una din comunele unde şcoala funcţionează fără autorizaţie sanitară. Poate aşa vedea şi el cum e să-ţi faci nevoile în fundul curţii şi nu direct în capul alegătorilor...
Pentru că nu putea să vină la Gorj şi să nu se laude cu ceva, şi-a subliniat meritul în mutarea sediului CEO la Tg. Jiu, chiar dacă pentru asta Complexul,care nu reuşeşte sa vândă mai nimic, a trebuit să investească 1,5 milioane de euro. Că doar nu erau banii lui şi nici ale ciracului de serviciu Ciurel. Mă gândeam că de când a comis-o cu atitudinea duplicitară în proiectul Roşia Montana şi-a băgat minţile în cap şi nu mai spune prostii cu voce tare. De unde! A spus răspicat că el este pentru privatizarea Complexului în condiţiile în care acesta va fi pe profit. Păi dacă ar fi pe profit, de ce mă, Guguţă, îl mai vinzi? Îi stă rău statului să încaseze dividende? Ne stă rău să fim independenţi energetic? În ce limbă gândeşti, mă, băiete? În idiş?
Practic, după ce declaraţii năucitoare a făcut Ponta, treaba stă în felul următor: cei 19.000 de salariaţi ar trebui să stea liniştiţi pentru că atâta timp cât complexul este pe pierdere, Ponta nu-l va vinde! Păi atunci de ce Ciurele taică te omori să-l faci rentabil? Ţi s-a urât cu binele? Ştii şi tu că odată privatizat Complexul, toată şleahta pe care ai adunat-o în jurul tău va dispărea în secunda doi, în pas de defilare şi în frunte cu tine!
Nu mă mai mir de nimic la Victor Ponta de când nici măcar nevasta sa nu e de acord cu politica pe care o face, de a ajuns săraca să declare că se le