Cristina Botilca. Dacă aveţi cu adevărat doar 16 ani, semnele sînt extrem de încurajatoare. Aveţi destulă forţă, fără a pierde din delicateţea feminină ce este firesc să vă caracterizeze: Urmez o cărare roşie cunoscută mie,/ Dar la tot pasul mă întâmpini tu./ Ştiu că ar trebui să se întâmple asta, dar Luna/ îmi şopteşte să mă retrag, să las pe altcineva/ să lupte pentru tine. Mai trimiteţi curînd o notă biografică şi cît mai multe texte. Sper să vă pot face o surpriză plăcută.

Andreea Semai. Strada asta e îngustă pentru ale mele picioare/ am un vag gust de must pe buzele-mi supte/ uscate cu pielicine sfărâmate/ privirea-mi nebună de sete fuge/ se izbeşte de copaci/ crengi/ dobitoace/ flocoase mă privesc cu ochi mari, holbaţi/ înconjuraţi de lungi gene de fete arcane şi sprâncene pletoase de moşnegi de prin poveşti cu zâne/ pupile de grăsime translucide a pois/ oricum ăştia se uită la mine/ ochii în reptaţie (??? n. m.) prin văi în lux de lumină/ pământul scârţâie, sub picioare resturi de case arse/ port perechea de pantofi din aur cu toc lung pentru picioruşe fragile şi-n nisip se înfundă cu ale mele glezne, tremurânde gambe elefantine/ privirea languidă de fata morgana în extaz, ochii două pete de ulei fierbinte, ating cu degetele picioarelor punctul ultim de coptură în pantofii de aur roşii de căldură/ gâfâi aburi sângerii prin nori maro de nisip, ierburi ciolănoase, oase spiritoase/ le../ sfârâitul sângelui meu prin vene le face să se pleoştească îngreţoşate pe o parte/ adăposturile de cârtiţă sunt abandonate în fugă, nu din pricina secătuirii, ci al izului sudorii mele ca fumul de friptură... Constat că, de la o vreme poeţii, optează pentru un fel de neo-suprarealism şi foarte uşor sar peste cal. S-ar putea să aveţi talent şi inspiraţie. Dar le ascundeţi sub această formă de delir care vă satisface pentru cîteva clipe sau ore. Totuşi, un poate trebu