Citirea unei poezii bune…
Citirea unei poezii bune este comparabilă
cu descoperirea neaşteptată a unei stele încă
necunoscute,
cu descifrarea nesperată a unui mesaj dintr-o lume
viitoare,
cu ieşirea, în zorii zilei, pe o faleză în care
urmele de pescăruşi imită scrieri dispărute
uneori, cu o plimbare în aer liber,
după o lungă convalescenţă
sau chiar cu o fereastră secretă,
oferită, salvator, de destin,
prin care poţi evada din starea de ostatic
al literelor scrise, din orgoliu, cu majuscule,
O poezie bună, de fapt,
nu poate fi citită până la capăt,
decât cu mare precauţie, bucuriile
pot atinge şi ele punctul de explozie,
poţi ajunge uşor pe tărâmuri nebănuite,
te poţi rătăci, fără putinţa de a te regăsi mult timp
pe tine însuţi,
da, întorcând doar o filă,
recitind doar un vers…
Eu am citit odată, de mult, o poezie bună
pe nerăsuflate, întreagă,
şi am ajuns la capătul pământului…
Ştie cineva unde este capătul pământului?
Cum ai putea găsi calea înapoi
fără să ştii unde ai ajuns?
Oricum, acolo nu existau oficialităţi
care să acorde viză
pentru o şedere prea lungă…
Monştrii sacri
Monştrii sacri sunt scoşi pe targă
din sanatoriile mizere ale austerităţii,
şi depuşi la colţuri de stradă,în pieţe publice,
pentru a face cu mâna trecătorilor
înainte de a li se lua forma corpului
pentru a deveni statui, busturi impozante,
locuri de pelerinaj şi adâncă veneraţie,
sau măcar o placă comemorativă…
Undeva, mai departe, câţiva meşteri mari
calfe şi zidari,
câştigători de licitaţii severe,
prepară artistic gips
