Citirea unei poezii bune…

Citirea unei poezii bune este comparabilă

cu descoperirea neaşteptată a unei stele încă

necunoscute,

cu descifrarea nesperată a unui mesaj dintr-o lume

viitoare,

cu ieşirea, în zorii zilei, pe o faleză în care

urmele de pescăruşi imită scrieri dispărute

uneori, cu o plimbare în aer liber,

după o lungă convalescenţă

sau chiar cu o fereastră secretă,

oferită, salvator, de destin,

prin care poţi evada din starea de ostatic

al literelor scrise, din orgoliu, cu majuscule,

O poezie bună, de fapt,

nu poate fi citită până la capăt,

decât cu mare precauţie, bucuriile

pot atinge şi ele punctul de explozie,

poţi ajunge uşor pe tărâmuri nebănuite,

te poţi rătăci, fără putinţa de a te regăsi mult timp

pe tine însuţi,

da, întorcând doar o filă,

recitind doar un vers…

Eu am citit odată, de mult, o poezie bună

pe nerăsuflate, întreagă,

şi am ajuns la capătul pământului…

Ştie cineva unde este capătul pământului?

Cum ai putea găsi calea înapoi

fără să ştii unde ai ajuns?

Oricum, acolo nu existau oficialităţi

care să acorde viză

pentru o şedere prea lungă…

Monştrii sacri

Monştrii sacri sunt scoşi pe targă

din sanatoriile mizere ale austerităţii,

şi depuşi la colţuri de stradă,în pieţe publice,

pentru a face cu mâna trecătorilor

înainte de a li se lua forma corpului

pentru a deveni statui, busturi impozante,

locuri de pelerinaj şi adâncă veneraţie,

sau măcar o placă comemorativă…

Undeva, mai departe, câţiva meşteri mari

calfe şi zidari,

câştigători de licitaţii severe,

prepară artistic gips