Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat luni, 16 septembrie, la ceremonia de deschidere a anului de învăţământ la Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Festivitatea de luni a fost un moment emoţionant, în primul rând pentru cei 120 de elevi din clasa a IX-a, deoarece iau contact pentru prima dată cu rigoarea vieţii militare: “Citesc pe chipul vostru că vă bucuraţi şi că vă place instituţia spre care v-aţi îndreptat şi spre meseria pe care doriţi s-o urmaţi în viaţă”, le-a spus ministrul bobocilor. Ministrul Apărării Naţionale a declarat celor prezenţi că, atunci când copiii îşi îndreaptă paşii către instituţia militară, o fac cu dragoste şi cu plăcere, deoarece au convingerea că Armata este una dintre instituţiile importante ale statului român din cel puţin două motive.
În primul rând, armata este o instituţie riguroasă, importantă, foarte apreciată de români, fiind, totodată, foarte apreciată şi pe plan internaţional. Un al doilea motiv este calitatea învăţământului din instituţiile militare.
“Aţi venit într-o instituţie deosebită, într-un colegiu cu tradiţie care funcţionează de 100 de ani şi care poartă numele unui mare cărturar şi domnitor român, Dimitrie Cantemir. Veţi duce mai departe acest mesaj al colegiului în care vă aflaţi”, a apreciat ministrul Mircea Duşa la finalul discursului său. Alături de cei 454 de elevi şi de profesorii lor, au mai fost prezenţi la festivitate prieteni şi rude, cadre militare în activitate şi în rezervă, oficialităţi ale administraţiei publice locale şi absolvenţi ai Colegiului Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat luni, 16 septembrie, la ceremonia de deschidere a anului de învăţământ la Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Festivitatea de luni a fost un moment emoţionant, în primul rând pentru c