Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Balan: Ţinta PDL Suceava pentru alegerile din 2016 este câştigarea primăriei şi a majorităţii în Consiliul Local

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 16 septembrie 2013 ·

Noul preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, a declarat sâmbăta trecută că ţinta electorală pentru alegerile locale din anul 2016 va fi câştigarea funcţiei de primar al municipiului reşedinţă de judeţ şi a majorităţii în Consiliul Local. Declaraţia a fost făcută în cadrul şedinţei Consiliului de Coordonare Local al PDL Suceava, în urma căreia Ioan Balan a fost ales lider al democrat-liberalilor din municipiul Suceava.

Deşi nu şi-a exprimat public intenţia de a candida pentru funcţia de primar al Sucevei, aşa cum s-a obişnuit până în momentul de faţă, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL a fost şi candidatul acestei formaţiuni politice pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ.

În cadrul şedinţei de alegeri de sâmbăta trecută, Ioan Balan a ţinut să precizeze că „am emoţii, care nu vin din faptul că am fost ales preşedinte. Sunt emoţionat pentru că înţeleg că odată cu acestă funcţie de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PDL am o mare responsabilitate. Şi această responsabilitate sunteţi dumneavoastră, cei care sunteţi aici. Pentru că vin în faţa dumneavoastră şi vă spun că în 2016 Primăria Suceava va fi a PDL, iar majoritatea în Consiliul Local va fi a PDL. Iar asta înseamnă de fapt victoria noastră”.

El a arătat că Organizaţia Municipal Suceava a PDL are în momentul de faţă cea mai puternică echipă dintre toate birourile politice ale partidelor sucevene, cu oameni pregătiţi în toate domeniile de activitate. „Sunt oameni hotărâţi să intre într-o echipă care în 2016 să dea în primul rând primarul, şi să dea majoritatea în Consiliul Local. Pentru că ce ar face primarul, oricând de hotărât şi de gospodar, oricât de doritor de a înfrumuseţa Suceava ar fi, dacă nu ar avea majoritate şi toată ziua ar sta la mâna celor din opoziţie”, a precizat Ioan Balan.

În urma alegeril

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°