1-1 şi la juniori A şi la juniori B Partidele dintre juniorii A şi B ai Liceului cu Program Sportiv Focşani şi FC Astra, disputate duminică, începând cu ora 12,00, pe stadionul Milcovul, s-au încheiat cu rezultate similare: 1-1, după ca la pauză conduceau gazdele, cu 1-0! Au fost două jocuri disputate până la epuizare de câte două formaţii valoroase (în raport cu nivelul competiţiei). Focşănenii puteau să şi câştige, însă rezultatele finale au părut echitabile. Juniorii A au avut o primă repriză în care au început foarte bine şi, în minutul 7, Bogdan Stratulat (foto stînga) a deschis scorul după ce a bătut ca la carte o lovitură liberă de dincolo de colţul careului mare, din stânga. 15 minute mai târziu, Dorian Toader a urmărit mingea trimisă în diagonală pe dreapta, din cădere a înţepat-o pe sub portarul oaspeţilor ieşit în întâmpinare care i-a schimbat direcţia suficient ca să nu intre în poartă! A rămas 1-0, deşi gazdele meritau să se distanţeze mai clar! A fost apoi rândul astralilor să rateze egalarea, mingea şutată de ei din centrul careului focşănenilor lovind transversala! Repriza a doua a adus în teren o formaţie a Astrei care a ţinut jocul în cea mai mare parte a timpului în terenul LPS. Pe contră, însă, tot gazdele au fost mai aproape de gol în minutul 65 când Lăbunţ a sprintat pe stânga, a trecut într-o primă instanţă de portarul advers ieşit la intercepţie, însă nu a mai avut puterea să trimită mingea în poartă! Oaspeţii au forţat pe final egalarea, Robert Ichim s-a opus prin două intervenţii salvatoare, dar a ieşit inoportun la o centrare venită din lovitură liberă, în minutul 90, şi oaspeţii au egalat: 1-1! În cele trei minute de prelungire, focşănenii au venit cu toată echipa în jumătatea adversarilor, însă nu s-a mai întâmplat nimic! Cred că dacă Văceanu (foto dreapta), cel care – cât a fost pe teren, a devastat partea dreaptă a apărării Astrei, nu a