Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Guvernul să retragă din Parlament proiectul de lege pentru Roşia Montană

Publicat in Puterea, luni 16 septembrie 2013 ·

Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă în care a solicitat Guvernului să retragă din Parlament legea pentru proiectul de la Roşia Montană şi l-a criticat pe Victor Ponta, susţinând că încalcă Constituţia, întrucât contractul dintre statul român şi Roşia Montană Gold Corporation nu se poate atribui prin lege.

Şeful statului a precizat că legea privind exploatarea de la Roşia Montană poate fi declarată neconstituţională şi a cerut Guvernului s-o retragă din Parlament: „De ce am simţit nevoia să atenţionez public Guvernul? Această lege (privind exploatarea de la Roşia Montană - n.r.) a fost declanşatorul disputelor publice pe care le avem în momentul de faţă între cei care optează pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană şi cei care optează pentru neexploatarea aurului. Riscul este ca timp de încă o lună, o lună şi jumătate, această dispută din societatea românească să continue pe baza faptului că avem în Parlament o lege, iar după o lună, o lună şi jumătate, două luni, să constatăm că ceea ce au votat parlamentarii, dacă vor respecta instrucţiunile de partid, să fie declarat neconstituţional”, a declarat Băsescu, luni, la Palatul Cotroceni.

Atenţionarea Guvernului

Preşedintele a mai adăugat că un contract nu se poate atribui prin lege şi a adăugat că a atenţionat Guvernul privind privatizările: „Am afirmat de la bun început că nu se poate atribui prin lege un contract. Şi acest lucru este confirmat de jurisprudenţa CCR prin deciziile sale nr. 600 din 2005, nr. 970 din 2007. Şi, nu în ultimul rând, decizia legată de respingerea Memorandumului de înţelegere cu privire la Rompetrol Group, pe care CCR de asemenea nu a validat-o în anul 2013”, a mai afirmat Băsescu, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni.

Dacă nu minte, nu face politică

Totodată, Traian Băsescu l-a catalogat pe Victor Ponta drept mincinos şi laş şi a punctat că Dan

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 54 minute
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum o ora
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 2 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum o ora
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum o ora
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 58 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°