* un bărbat de 41 de ani a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, mama lui cerând ajutorul poliţiştilor * dispărutul are probleme medicale şi un comportament violent, el părăsind domiciliul şi luna trecută
Un bărbat de 41 de ani, cu probleme medicale şi un comportament violent, este căutat de poliţişti. Mama celui în cauză a anunţat dispariţia şi speră ca fiul ei să fie găsit cât mai repede. Nu este pentru prima dacă când acesta pleacă de acasă.
În ziua de 15 septembrie, la ora 23.30, dispecerul din cadrul IPJ Brăila a fost sesizat, prin sistemul unic de urgenţă 112, de către o brăileancă în vârstă de 63 de ani, cu privire la faptul că fiul ei, Miron George Iulian, a dispărut de la domiciliu. "După audierea reclamantei s-a stabilit că în aceeaşi zi, în jurul orei 11.00, cel în cauză a plecat de acasă într-o direcţie necunoscută şi nu s-a mai întors până în prezent. Acesta a mai fost plecat de la domiciliu, în luna august 2013, însă a fost găsit ulterior de către rude în cartierul Lacu-Dulce", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Potrivit poliţiştilor, persoana dată dispărută este cunoscută cu probleme medicale cronice, are un comportament violent şi nu poate da relaţii cu privire la identitatea sa. Acesta are înălţime 178 cm, greutate 80 kg, faţă ovală, păr şaten cu calviţie frontală, ochi albaştri şi are dinţi lipsă pe mandibula superioară.
La data dispariţiei bărbatul purta tricou cu mânecă scurtă, de culoare alb cu dungi grena, pantaloni de trening din bumbac negru, papuci roşu cu albastru.
La acest moment, poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri desfăşoară activităţi de căutare şi depistare a persoanei în cauză. Cine poate da relaţii despre locul unde se află bărbatul este rugat să sune la numărul de urgenţă 112.
* un bărbat de 41 de ani a plecat de acasă şi nu s-a mai