Omul de afaceri Nelu Iordache a fost adus luni la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul deschis după un denunţ al său care îl viza pe fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi.
În denunţul său, Nelu Iordache susţine că a dat 200.000 de euro pentru ca fostul ministru Silaghi să îl ajute să nu piardă anumite contracte, potrivit Digi24.
Pe 13 septembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a decis începerea urmării penale faţă de Ovidiu Silaghi, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Procurorii îl acuză că ar fi primit bani de la omul de afaceri Nelu Iordache, pentru a-şi folosi influenţa.
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi pi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.
„Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte”, au precizat procurorii DNA.
În acest dosar, pe 5 septembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală faţă de Remus Vasile Şpan, pentru complicitate la trafic de influenţă, fiind acuzat că l-ar f