Nişte inşi cu cap ar putea să rezolve foarte simplu hărmălaia iscată în jurul afacerii Roşia Montană: se ia o foaie de hârtie şi se împarte în două: „avantaje/bine” şi „dezavantaje/rău”. Apoi se va răspunde la câteva întrebări.

1. Înainte de proiectul RMGC, compania minieră de acolo era rentabilă sau nu? (Se pare că treburile „au plutit” aproape un deceniu, cât principalul cumpărător de aur a fost însăşi BNR, apoi s-a intrat pe pierdere. Între timp, a dispărut şi miza monetară a aurului. Soluţia logică ar fi fost ca exploatarea să fie închisă şi trecută în conservare). 2. Care sunt raţiunile clare de business pentru care zăcământul trebuie să fie exploatat negreşit acum? Nimeni nu explică asta. După ce s-a distrus industria socialistă, se visează la re-industrializarea României? Dacă exploatarea imediată e „un must” economic, ce-i cu atâta secretomanie în jurul motivelor? Ne aflăm în situaţia de a ne salva de la vreo pierire? Cine câştigă şi ce din această precipitare? Există câteva buzunare fierbinţi, care aşteaptă să fie îndesate cu nişte comisioane? Cine şi cum va plăti în instanţă acele daune colosale, dacă vom asista la rezilierea unilaterală a contractului? Prelucrarea minereurilor cu cianură de sodiu şi protejarea sitului arheologic trag chestiunea pe teren etic. 3. E bine sau nu să se recurgă la cianurare? Prezumtivele „must”-ri economice ar putea fi suficient de convingătoare cât să stingă inevitabilele inflamări ecologiste? Înainte de parafarea înţelegerii, nu s-a ştiut că acolo există un interes cultural de patrimoniu? În ceea ce priveşte dimensiunea socială a întregii tărăşenii, se cuvine să fac mai întâi câteva precizări. Mai întâi, sunt fiu de mineri, mi-am trăit copilăria şi tinereţea în onoarea castei lor, cei din zona Câmpulungului mi-au fost sau mi-au devenit rude. Oameni muncitori, serioşi, orgolioşi, cinstiţi şi abrupţi. Deşi trudeau în subt