Vineri, 13 septembrie, la Ateneul Român, Orchestra Naţională Île-de-France, dirijată de Enrique Mazzola, a interpretat un program cu muzică de compozitori francezi: Ibert, Honegger, Ravel şi Milhaud

Cronică realizată de Mioara Bâscă

Au fost aplauze meritate din plin pentru un concert extrem de ofertant ca imagine, din toate punctele de vedere: muzică, muzicieni, interpretare, realizare artistică şi mai ales starea de bine degajată.

Care sunt elementele ce au contribuit la această realizare? Muzica franceză (chiar şi Honegger s-a născut şi format în Franţa), un ansamblu orchestral cu mulţi muzicieni tineri în componenţă şi mai ales entuziasmul interpretării imprimat de dirijorul italian Enrique Mazzola.

Dacă v-aţi întrebat cum trebuie sa fie un bun dirijor, iată un posibil răspuns: un muzician care se simte confortabil conducând un ansamblu muzical, un mare motivator şi comunicator, care are o prezenţă scenică puternică şi convingătoare, bine organizat, flexibil, care este capabil să contruiască o legătură puternică cu muzicienii folosindu-se

de gesturi şi semnale decodate clar de aceştia, un ghid avizat în călătoria pornită de la partitura muzicală la interpretarea vie a muzicii. Cei prezenţi în sală vor fi de acord că Enrique Mazzola are toate aceste calităţi şi în plus o înflăcărare debordantă. Agil şi sprinten printre desele schimbări de tempo şi atmosferă, a oferit o versiune plină de viaţă fiecărui opus interpretat.

O muzică aproape cinematografică

Concertul a debutat într-o atmosferă plină de dinamism şi vigoare cu Bacchanale de J. Ibert, o muzică aproape cinematografică cu imagini în mişcare. S-au derulat planuri sonore bine conturate, cu solo-uri divers colorate şi excelent interpretate. Sunetul consistent, voluptuos şi plin de personalitate al Orchestrei Naţionale din