Imaginile acestei iubiri de-o viaţă pentru George Enescu, în care sunt cuprinşi şi anii de tinereţe, au fost păstrate de către Maria Cantacuzino în filele amintirilor sale cu o emoţionantă fervoare.

Alte împrejurări îi îngăduie Mariei Cantacuzino să-şi continue observaţiile asupra vieţii secrete a creatorului, dorind să-l cunoască din ce în ce mai bine. Interesant este şi faptul că asemenea impresii s-au păstrat, în jurnalul ei, devenind în timp veritabile documente ce ne înlesnesc şi nouă această cunoaştere dorită: „Mai ales asupra partiturii Cvartetului în Si bemol major, conceput la Iaşi în timpul războiului cel mare, îşi apleca Pynx capul leonin, din zori până noaptea. Şi tot la Châtelet a terminat această operă care are pentru mine o semnificaţie particulară printre operele lui, bogate în semnificaţii. Gravat, într-adevăr, pentru totdeauna în amintire, cu litere de foc, pot spune, este chipul purpuriu dominat de un incendiu interior, parcă, şi privirea de credincios pentru care a coborât harul, pe care le-am surprins pe viu la Pynx, într-un asfinţit de soare roşiatic, în luna august, pe terasa vilei de la Iaşi, în ajunul bătăliei de la Mărăşeşti.

Visarea tumultoasă

Desigur, rândurile aşternute de autoare, despre Oedipe, sunt deosebit de semnificative, deoarece Maria Cantacuzino a asistat adesea la momente legate de realizarea acestui proiect capital al lui George Enescu.

Tot ceea ce este Credinţă, Inspiraţie, Artă, Gândire decurg dintr-o unică sursă: Divinul! Dumnezeu, ca să vorbim limba celor umili, singurii cărora le aparţine Împărăţia Cerurilor, după Evanghelie

Evocarea începe astfel: „La sfârşitul lunii aprilie 1920, se instala la Châtelet, pentru o şedere nedeterminată, un cuplu fericit, venind mai mult din legendă decât din real. Nicio umbră nu-i întuneca blânda strălucire, doar, din când în c