Rosia Montana ocupa cu intermitente scena vietii publice din Romania de pe timpul guvernului Radu Vasile. Inceputul a fost decizia incredintarii posibilei exploatari a zacamintelor aurifere din regiune unei companii din Deva. Prin ordine de ministru (date la ministerul economiei de atunci) si prin comercializari obscure de mai tarziu, in joc a fost inclusa, insa, Rosia Montana Gold Corporation.

Compania aceasta s-a mobilizat pentru a crea un curent care sa o avantajeze. Trei academicieni au tiparit o carte favorabila RMGC, unii geologi au facut expertize, cativa istorici au dat avize, o seama de jurnalisti au fost stipendiati, unii ministri au devenit sprijinitorii proiectului, iar diplomati in post la Bucuresti, avocatii lui. RMGC s-a instalat nu doar ca firma ce face afaceri, ci ca retea ce intervine, de pilda, in programul de guvernare din 2009, pentru ca, in 2013, guvernul sa-i preia nevoile de reglementare spre a le ridica, prin Parlament, la rangul de lege. Abordarea din partea guvernului a evoluat de la conceptul initial, din 1999, al punerii in miscare a unei firme autohtone capabile sa actioneze in interes general (fiind vorba de resurse importante ale tarii!), la transferul de bunuri de patrimoniu public unei firme fara istorie, de care acum guvernul se teme.

In balanta sunt aruncate, la ora de fata, o multime de argumente demne de atentie, de catre adeptii punerii in aplicare a proiectului RMGC si de catre adversari. Adeptii argumenteaza ca prin acest proiect se asigura locuri de munca intr-o regiune fatal monoindustriala, ca proiectul este deja semnat de reprezentanti autorizati ai statului roman, incat nu mai este cale de intors, ca acest stat nu are capacitatea financiara de a face el insusi investitia necesara valorificarii Rosiei Montane, ca renuntarea la proiect ar pune Romania intr-o lumina proasta in mediile internationale. Adversar